„Simţeam iubire, dorinţa de a fugi cu ea departe de lume…“

În urmă cu12 ani, Maria şi Tiberiu, din Suceava, au pornit într-o călătorie frumoasă prin viaţă. Îşi doreau alături copii, dar Dumnezeu avea un alt plan pentru ei. Maria nu reuşea să rămână însărcinată. Au început investigaţiile, internările... Au trecut şapte ani. „Mi s-a spus că singura cale pentru mine de a avea un copil este fertilizarea in vitro-FIV“, povesteşte Maria. 2 fertilizări fără rezultat La scurt timp după ce a primit vestea, Maria s-a programat pentru intervenţie la Bucureşti. Programarea, făcută în ianuarie, era pentru iulie. „Am plecat la drum din Suceava cu inima îndoită, dar am avut noroc: din 7 embrioni, 3 s-au transferat atunci, iar 4 s-au congelat. Însă Dumnezeu a avut alt gând cu mine…“, spune femeia, care nu s-a putut bucura de un rezultat pozitiv de pe urma fertilizării.

Maria a trecut greu peste nereuşită, dar a încercat şi anul următor transferul celorlalţi embrioni congelaţi. „Aşteptarea şi speranţa mea a avut neîmplinire şi a doua oară.

Nu puteam concepe o familie fără copii. Şi soţul meu îşi dorea enorm acest lucru, indiferent de calea urmată“, continuă cititoarea noastră.

În timp ce Maria spera că va avea un copil prin metoda FIV, în martie 2005 se năştea prematur o fetiţă, într-un spital din Podu Iloaie, Iaşi. Pentru a o cunoaşte pe Eugenia şi a o integra în familia lor, Maria şi Tiberiu mai aveau cale de bătut.

Au urmat cursurile de ,,părinţi adoptivi“, care se fac la Centrele de Protecţie a Copilului din fiecare judeţ, în cazul lor, în Suceava. O mulţime de cereri au făcut pentru procedura de adopţie. S-a întocmit şi un dosar cu impresii despre cei doi viitori părinţi din partea colegilor, prietenilor, a preotului paroh şi a vecinilor.

„Ce scrisori cu referinţe frumoase am avut…“, îşi aminteşte recunoscătoare femeia.

Maria spune că aceste cursuri pot fi făcute de către oricine, iar şansele de a adopta un copil sunt foarte mari în prezent. Sunt mulţi copii, însă, din păcate, majoritatea lor îşi pierd şansa de a fi adoptaţi după vârsta de 5 ani, pentru că multe dintre familii îşi doresc copii cât mai mici şi fără multe amintiri.

Procedura de adopţie durează 3 luni. Părinţii sunt vizitaţi săptămânal, timp în care şi se urmăreşte adaptarea copilului, integrarea lui în familie. Apoi urmează procesul final, când judecătorul acceptă ca acel copil să fie adoptat, să poarte numele părinţilor. La final se emite un nou certificat de naştere.

În ianuarie 2009, după cereri şi dosare, minunea s-a întâmplat. Urmau să viziteze o fetiţă în vârstă de 3 ani şi 8 luni. Fusese crescută de la 3 luni de o asistentă maternală, în oraşul sucevean Liteni.

„Sentimentul pe care l-am avut în clipa în care am zărit în prag un ghemotoc blond, înfrigurat, cu ochii mari şi albaştri, ciufulit, tuns de frizerul din sat, gen „castron“ nu l-am mai trăit niciodată.

Era iubire, era teama să nu păţească nimic, dorinţa de a o fura şi a fugi cu ea departe de lume“, povesteşte Maria prima ei întâlnire cu Eugenia.

Micuţei Eugenia i se spusese ştia că părintii săi erau plecaţi în străinătate şi vor veni într-o zi să o ia. Au venit! Fetiţa a reuşit să facă o familie fericită, iar exemplul părinţilor a fost urmat de alte 3 familii care s-au hotărât să adopte copii.

După 3 ani, când s-a finalizat dosarul Eugeniei la Protecţia Copilului, Maria şi Tiberiu au fost înştiinţaţi de existenţa unui băieţel blond, cu ochi albaştri, de numai an an, care întrunea condiţiile să fie adoptat. Au mers să-l vadă.

Vesel, Bogdănel i-a privit câteva clipe ca pe nişte străini, apoi a alergat în braţele asistentei maternale. „După 2 luni de vizite am hotărât toţi trei că îl vrem“, spune femeia, care şi-aminteşte că băieţelul i-a spus mamă încă din prima zi.

Acum, la 2 ani de la adopţia băieţelului, Maria povesteşte că cei mici se iubesc, se ceartă, se împacă, ţin mult unul la celălalt şi nicio poză nu poate descrie imaginea unei zile în familia sa.

„Lucrăm de la 7.00 la 19.00, avem o bonă grozavă care are grijă de ei, dar serile suntem împreună, la joacă, la lecţii, la desene animate. Ei sunt bucuria şi împlinirea nesperată a vieţii mele”.

Prieteni foarte buni, cei doi fraţi au pasiuni şi personalităţi diferite, dar care se completează frumos: „Bogdănel dansează, cântă, desenează, iar Eugenia se joacă cu săbii, maşini de curse, îşi doreşte un pistol adevărat, face karate“, povesteşte Maria, care este de profesie medic.