Obiceiuri ale oamenilor productivi

16 noiembrie 2015   Dezvoltare personală

Îşi planifică totul

Persoanele care reuşesc să îşi ducă la îndeplinire planurile sunt cele care îşi planifică întotdeauna totul, nu lasă să le scape nimic. Asta pentru a nu a avea surpriza neplăcută că au uitat ceva.

Fac o listă cu tot ceea ce au de făcut, apoi prioritizează totul, astfel încât să reuşească să ducă fiecare sarcină la îndeplinire. De asemenea, sunt persoane organizate, cărora le place să ţină totul sub control.

Nu uită să-şi acorde timp pentru ei

Oamenii de succes sunt cei care nu uită niciodată să-şi acorde un răgaz. Poate fi vorba despre concediu, despre o ieşire cu prietenii sau despre o cină la restaurant. Trebuie să acorde importanţă şi relaxarii, nu numai muncii.

Este important să-şi găsească timp pentru prieteni şi pentru familie, nu pun întotdeauna munca pe primul plan. Este un mod de a-şi reîncărca bateriile.

Nu stau tot timpul cu ochii pe telefon

Oamenii productivi sunt aceia care nu stau tot timpul cu ochii pe telefon, la computer sau pe laptop, ca să îşi verifice mailurile sau să vadă ce au mai postat prietenii pe reţelele de socializare. Persoanele de succes ştiu foarte bine să-şi managerieze timpul.

De asemenea, persoanele de succes se înconjoară întotdeaua de oameni de succes, de persoane de la care au ce să înveţe, ca să îşi îmbunătăţească tot timpul cunoştinţele.

Acordă importanţă odihnei

Persoanele cărora le iese întotdeauna ceea ce îşi propun au grijă şi de sănătatea lor. Astfel, încearcă să aibă un regim de viaţă echilibrat, ceea ce înseamnă că mănâncă sănătos, fac mişcare, cel puţin 15 minute pe zi, şi nu lasă lucrurile mărunte să le ocupe viaţa.

De exemplu, dacă pierzi o noapte cu un proiect important sau dacă nu te-ai odihnit suficient, ai grijă ca a doua zi să nu îţi suprasoliciţi ogranismul. Poţi chiar să dormi după-amiaza, dacă ai posibilitatea.

Mai multe