«Necazurile m-au îmbolnăvit-o de vitiligo»

7 noiembrie 2013   Dezvoltare personală

Marcela (50 de ani) din Ploieşti este o femeie puternică de fel, dar care priveşte spre trecut cu durere în suflet. Viitorul, însă, îl vede mai liniştit. S-a resemnat. A învăţat să trăiască împreună cu boala. Am cunoscut-o pe Marcela într-o zi frumoasă de toamnă. M-a întâmpinat cu un coş cu fructe proaspăt culese din grădină şi era tare încântată de recolta sa.

Totul era frumos şi liniştit în preajma Marcelei, dar un detaliu mi-a atras atenţia. Mâinile erau aproape complet acoperite de pete albe. Am observat apoi pete şi în jurul ochilor, pe frunte, pe picioare. Vitiligo îi afectase o mare parte din corp. „De la greutăţi m-am ales cu boala asta parşivă“, îmi spune femeia, pe un ton schimbat.

Mi-a povestit că în anul 2008 i-au apărut primele pete... Corpul a ridicat steguleţul alb şi s-a predat în faţa bolii. Şocurile emoţionale, i-a spus doctorul, au declanşat boala vitiligo. Marcela nu ştie să aibă în familie cazuri de vitiligo şi nu-şi explică de ce tocmai ea a făcut această boală. «Nu ştiam ce am» Mintea îi fuge prin anul 1991, când totul era bine la serviciu, acasă lucrurile mergeau ca pe roate. Băieţelul ei mergea la grădiniţă. Soţul muncea şi el, poate prea mult, dar aveau tot ce îşi doreau. Din păcate, liniştea i-a fost zguduită de durerile de burtă tot mai mari. „Nu ştiam ce am, credeam că mă paşte o apendicită, dar la ecografie mi s-a descoperit un fibrom destul de mare.

Mi s-a explicat că singura soluţie este să-mi iau gândul de la uter şi ovare, dacă vreau să scap şi de fibrom. Am acceptat, ce era să mai fac?“, se întreabă şi acum femeia. Avea nevoie de suport moral, dar soţul parcă îngheţase. Marcela a început să se învinovăţească şi să nu se mai simtă femeie. Mai mult, îl înţelegea atunci când nu dădea cu zilele pe acasă. Au trecut anii şi femeia s-a resemnat. Se bucura că avea familia lângă ea şi că nu ducea grija zilei de mâine.

„Într-o dimineaţă, sună telefonul şi taică-miu îmi zice ca mama a adormit binedispusă şi senină, dar că nu se mai trezeşte. Gata!“, îşi aminteşte cititoarea noastră. „Am simţit un gol în stomac şi mi-a venit să vomit. Nu mai aveam lacrimi. La scurt timp au apărut pe pleoape câteva zone mici decolorate pe piele. Nu le-am dat importanţă“, povesteşte Marcela.

După moartea mamei, tatăl Marcelei s-a îmbolnăvit de Alzheimer. Îi era tot mai greu femeii, mai ales că trebuia să muncească, să se poată întreţine. Mergea însă la serviciu cu sufletul strâns, ştiind că acasă, bătrânul pleca cu buletinul la el să se plimbe. Se gândea că i se poate întâmpla ceva rău... „N-am mai suportat şi l-am internat într-un azil de bătrâni.

A fost singura noastră opţiune. Dar când credeam că viaţa mea se va linişti, am aflat că soţul meu trăia în concubinaj, de peste 10 ani, cu o prietenă de-a mea, necăsătorită, care avea un copil. Eram dărâmată psihic. Atunci cred că vitiligo m-a prins într-un moment de slăbiciune şi a atacat“, spune cititoarea noastră.

Când a văzut că petele se întind şi pe mâini, şi pe picioare, şi pe corp, şi-a dat seama că nu-i de glumă şi a mers la doctor. „Din câte am înţeles, boala e diferită la fiecare persoană în parte, aşa că domnu’ doctor mi-a dat şi creme de tot felul cu steroizi, m-a băgat şi la ultraviolete, am încercat şi terapia cu laser, dar nimic“, explică Marcela.

După 2 ani de tratamente, continuă femeia, rezultatele erau minime, în comparaţie cu viteza cu care se întindea boala pe corp. „Singura soluţie, mi-a spus doctorul, este să nu mă mai supăr, ca să nu las boala să mă decoloreze complet“. Ar mai fi fost două variante de tratament, grefarea pielii şi transplantul de pigment, dar Marcela spune că nici nu vrea să audă de aşa ceva.

Statistic, în 30% din cazuri, vitiligo se moşteneşte, dar mai dese sunt situaţiile când vitiligo atacă atunci când sistemul imunitar este foarte slăbit. Stresul emoţional şi şocurile psihice pot declanşa această boală. Iniţial, vitiligo apare pe zonele expuse la soare, după care evoluează pe mai multe părţi ale corpului.

Trebuie spus că boala poate apărea la orice vârstă şi că, în prezent, 2% din populaţia globului suferă din cauza aspectului inestetic al pielii. „Dacă boala este deja instalată, tot ce mai poţi face este să contribui la revenirea către o stare cât mai aproape de sănătate învăţând să te raportezi la boală, printr-o gândire pozitivă.

Ca s-o poţi ţine sub control, trebuie să înţelegi de ce a apărut boala şi să lupţi să găseşti starea de bine prin activităţi care-ţi bucură sufletul“, explică psihologul Lena Rusti, de la clinica Mentarex, Bucureşti.

Mai multe