Hotărâri pentru noul an pe care poţi să le respecţi
14 ianuarie 2019
Dezvoltare personală
În primul rând, stabileşte-ţi câte un scop pe rând şi fă câte un pas mic în direcţia dorită. Micile acţiuni sunt cele care te duc treptat, dar sigur, în direcţia dorită. În loc să spui „anul acesta vreau să slăbesc 20 de kg”, e mai bine să îţi fixezi în minte un scop mai mic şi anume ca, în luna ianuarie, să slăbeşti 2 kilograme. Şi apoi să continui progresul de la o lună la alta.
De asemenea, e bine ca, la început de an, să iei câteva decizii care pot părea mici, dar care vor avea un impact pozitiv foarte mare asupra ta.
- Înscrie-te la un curs. Gândeşte-te foarte bine la ce ţi-ar plăcea să faci, ce ţi s-ar potrivi şi cum s-ar integra în programul tău uzual. Activităţile noi sunt un exerciţiu minunat pentru creier.
- Iartă pe cineva care ţi-a greşit. Nimeni nu e perfect şi cu toţii spunem sau facem lucruri care îi rănesc sau îi deranjează pe cei din jur. Dacă eşti supărat pe cineva de multă vreme, alege să ierţi persoana respectivă. Eliminând gândurile negative, te vei simţi mai liniştit şi starea ta generală va avea de câştigat.
- Trimite o scrisoare unei persoane dragi. Nu un e-mail, ci o scrisoare clasică, pe hârtie. Aşterne în ea gândurile tale bune faţă de acea persoană şi spune-i cum te ajută prezenţa ei în viaţa ta. Nu doar că acest lucru îţi va aduce ţie bucurie, ci va fi o surpriză plăcută şi pentru destinatarul scrisorii.
- Mergi la medic pentru un control de rutină. E mai uşor să previi decât să vindeci, spun medicii de pretutindeni şi, măcar o dată pe an, nu ar fi rău să îi ascultăm. Chiar dacă te simţi bine, e indicat să îţi faci câteva analize uzuale şi, de asemenea, să stabileşti o relaţie cu medicul tău de familie, pentru momentele în care chiar vei avea nevoie de el.
- Vizitează un loc în care n-ai fost niciodată. Că e vorba de o altă ţară, de un oraş din România în care n-ai ajuns până acum sau chiar de un loc din oraşul tău de reşedinţă (o excursie la un muzeu, o drumeţie la pădure etc), vizitează ceva nou anul acesta. Cercetările arată că oamenii care călătoresc, ieşind din rutina zilnică, sunt mai fericiţi.