Frica este nelipsită din viaţa de părinte. Iată cum o poţi accepta şi gestiona!

Încă de când ştim că se va naşte ghemotocul nostru mult dorit, facem cunoştinţă cu Frica. Ea îmbracă diferite forme şi culori, de la frica să nu pierdem sarcina, până la frica de naştere, frica de noi, ca viitori părinţi, frica de ce se va întâmpla în relaţia de cuplu. Este peste tot în jurul nostru. Dacă nu ia în greutate, dacă nu-i ies dinţişorii, dacă este prea dependent(ă), dacă nu va vorbi. Nu mai discutăm aici despre prima febră, prima răceală puternică, primul virus şi prima bacterie luată, când frica îşi face de-a dreptul de cap.

Şi anii trec, iar frica tot nu dispare: dacă nu se va adapta la grădi sau la şcoală, dacă nu se mai termină crizele, dacă simte că nu o/ îl iubesc necondiţionat, dacă sunt prea autoritară sau, din contră, prea permisivă.

Dacă, dacă şi iar dacă. Cu alte cuvinte, vrei, nu vrei, frica este acolo într-o intensitate mai mică sau mai mare. Sunt şi momente de relaxare, când ai putea crede că a dispărut, dar, pe măsură ce ghemotocul creşte, are grijă Frica să îşi găsească alte subiecte.

O perioadă ne războim, o negăm, dar ea ne avertizează că încă n-am văzut tot ce poate. Altădată o înlocuim cu enervarea şi ea ne atrage atenţia că o etichetăm greşit şi intrăm în alte belele. Uşor, uşor, cu trecerea timpului, ne putem obişnui cu ea şi chiar să ne împrietenim. Cum?

Primul pas este să o recunoaştem şi să o validăm – Da, există momente în care mi-e frică în relaţia cu ghemotocul meu şi este absolut normal!

Al doilea pas este să îi recunoaştem şi meritele – Draga mea frică, fără tine nu ar exista sentimentul de protecţie, tendinţa de anticipare, nevoia de informare şi continuă dezvoltare în rolul meu de mamă, căutarea celor mai bune condiţii pentru copilul meu

Citeşte continuarea articolului pe totuldespremame.ro