Eşti dependent de telefonul mobil?

3 noiembrie 2014   Dezvoltare personală

Dependenţa de telefonul mobil nu se limitează doar la generaţia mai tânără. Studiile arată că majoritatea părinţilor sunt atât de ataşaţi de telefoanele lor, încât ajung să-şi ignore şi să-şi neglijeze copiii sau chiar să-i certe când aceştia îi întrerup. Rapoartele au constatat că 33% din părinţi îşi folosesc telefoanele în timpul meselor şi 73% îşi verifică mobilul cel puţin o dată. Cum ajungi să fii dependent?

La fel ca în cazul altor acţiuni, dependenţa de telefonul mobil este atinsă prin aprofundare (utilizare repetată). De fiecare dată când o persoană îşi foloseşte telefonul, centrul plăcerii din creier le consolidează dependenţa.

Este asemănător cu ceea ce se întâmplă în momentul în care un dependent merge la jocuri electronice. Utilizatorul nu este sigur când recompensa va veni (când va câştiga), deci este obligat să verifice des. Iar o utilizare mai deasă creşte, evident, şi dependenţa (nevoia de confirmare).

Cu toate că ne ajută să rămânem conectaţi la viaţa socială, mobilul nu trebuie să fie considerat o unealtă fără de care nu putem trăi. Ştiai că 66% dintre posesorii de mobile au nomofobie? Aceasta se manifestă printr-o senzaşie de teamă când mobilul e uitat acasă sau când acesta se află în afara ariei de semnal ori când aparatul rămâne fără baterie.

Citeşte şi:

- Pot influenţa telefoanele mobile greutatea?

- Cum ne protejăm de radiaţiile telefonului mobil

- Cum ne poate afecta sănătatea telefonul mobil

Un studiu britanic a constatat că:

66% din oameni se tem să-şi lase telefoanele nesupravegheate

84% din oameni nu pot face faţă unei zile obişnuite dacă îşi uită acasă telefonul

70% din persoane îşi verifică telefoanele imediat după trezire

56% îşi verifică telefonul chiar înainte de culcare.

1. Ai mereu cu tine telefonul mobil, indiferent că eşti acasă, la locul de muncă sau în vacanţă?

2. Butonezi, trimiţi mesaje sau faci poze de fiecare dată când ai un pic de timp liber?

3. Obişnuieşti să dai telefoane imediat cum pleci de la muncă sau când eşti într-un salon de aşteptare?

4. Îţi faci probleme dacă nu cumva te sună cineva fix în momentul în care te afli la metrou/ într-o şedinţă/ la o slujbă/ (...) şi nu-l poţi verifica?

5. Ai o stare de agitaţie şi nelinişte atunci când îţi uiţi acasă telefonul?

6. Simţi nevoia să vorbeşti la telefon aproape tot timpul?

7. În pauza de masă iei telefonul cu tine?

8. Obişnuieşti să vorbeşti la telefon atunci când mergi pe stradă sau te afli în maşină?

9. Noaptea, când te culci, ai grijă ca telefonul să fie în preajmă (pe podea/ sub pernă/ pe etajera de lângă pat).

10. Ai primit mustrări (de la şefi sau prieteni) pentru că ai răspuns la telefon chiar dacă aveai ceva de făcut sau erai în toiul unei activităţi?

11. Ţi se întâmplă să ţi se pară, destul de des, că îţi sună telefonul?

12. Ai început să foloseşti tot mai des telefonul personal?

13. Devii stresat în momentul în care primeşti factura la sfârşitul lunii şi observi suma finală?

14. Nu poţi spune NU ofertelor speciale oferite de compania de telefonie mobilă de care aparţii, inclusiv modele noi de telefoane?

15. Ai avut probleme la locul de muncă din cauza neatenţiei cauzate de telefonul mobil?

16. Ai avut discuţii sau certuri cu familia ori prietenii, care se simţeau ignoraţi pentru că erai prea ocupat de telefon?

Ai o atitudine destul de sănătoasă în ceea de priveşte telefonul tău mobil. Nu îl laşi să îţi acapareze prea mult timp, dar asta nu înseamnă că nu-l foloseşti la capacitate maximă. Dai mesaje, citeşti e-mail-urile şi vorbeşti cu apropiaţii, dar în limite decente.

Ba, mai mult, reuşeşti să-ţi aduci aminte şi numerele câtorva persoane dragi, ceea ce înseamnă că pui preţ „pe calitate şi nu cantitate” şi că stresul ce vine la pachet cu o prea mare implicare în lumea virtuală încă nu te-a ajuns/ acaparat.

Ţi se întâmplă des ca apropiaţii să-ţi vorbească, iar tu să dai răspunsuri mecanice, de genul „Da? Serios? Bine. Cum să nu!”. Asta în timp ce te concentrezi, de fapt, la ceea ce se întâmplă pe reţelele sociale.

Tehnologia avansează pe zi ce trece, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i ignori pe cei dragi. Poate că este timpul să te deconectezi un pic, înainte de a te certa serios cu cineva.

Nu intri neapărat în categoria dependenţilor de telefon, dar acorzi destul de multă atenţie dispozitivului mobil. Nu ai de ce să-ţi faci încă griji, dar ia aminte: linia de demarcaţie între dependenţă şi „recreerea de moment” este destul de subţire.

Încearcă să dai telefoane doar atunci când ai ceva serios de comunicat şi, în rest, lasă telefonul să se odihnească. Şi ţie îţi va fi mai bine, o să vezi.

Mai multe