Cum să întoarcem mesajele subliminale în favoarea noastră?

20 aprilie 2016   Dezvoltare personală

Cu toate acestea, specialiştii afirmă că din cauza folosirii de către marii publicitari a acestei tehnici de comunicare într-un scop nenatural, s-a indus o percepţie greşită asupra conceptului, şi anume că receptorul, cel care este ţinta acestor mesaje, pierde controlul asupra sinelui şi este foarte uşor de manipulat.

Totodată, aceştia afirmă că mesajul subliminal este acea informaţie care trece de filtrul minţii conştiente şi, fără a fi perceput de acesta, pătrunde la nivel de minte subconştientă, la nivel de crezuri, valori şi dorinţe. Acesta este principiul pe care se bazează toţi cei care doresc să manipuleze clientul în a alege un anumit produs.

“Ei bine, de ce să nu ne folosim exact de acelaşi principiu, dar de data asta în mod conştient? Putem să ne „manipulăm” singuri şi să lucrăm cu subconştientul nostru folosind o tehnică extrem de simplă şi de eficientă care ne permite să lucrăm la nivel subliminal, pentru a obţine exact ce ne dorim. Terapia Subliminală este una dintre tehnicile cele mai eficiente şi mai uşor de realizat, care se foloseşte la descoperirea acelor aspecte din noi care generează dizarmonie. Odată descoperite, acestea sunt recondiţionate pentru a ne ajuta să devenim mai puternici şi mai încrezători în forţele noastre”, afirmă Eugen Popa, preşedintelui Asociaţiei Române de Hipnoză.

Potrivit specialistului, în Terapia Subliminală se pleacă de la premisa că subconştientul nostru sau personalitatea noastră este alcătuită din aspecte sau părţi, la fel cum o echipă este alcătuită din membri săi.

Toate aceste părţi sunt centralizate şi conectate la o parte centrală. Rolul unui specialist într-o astfel de tehnică terapeutică este să se conecteze la această parte centrală şi să îl ajute pe client să îşi angajeze inconştientul pentru a descoperi cauzele problemelor, indiferent că sunt de ordin fizic, emoţional, intelectual sau comportamental, pentru ca apoi să le rezolve, prin re-cadrare şi re-condiţionare.

De asemenea, specialistul afirmă că Terapia Subliminală este foarte uşor de utilizat de oricine, fie în scopul dezvoltării personale, cât şi ca metodă terapeutică.

“Procesul este unul foarte simplu şi odată învăţat poate fi aplicat ori de câte ori dorim, fie cu ajutorul unui specialist sau autogen, de noi înşine. Acest lucru implică un proces simplu de vizualizare şi imaginativ care permite comunicare directă cu nivelul subconştient al minţii noastre. În acelaşi timp, ne putem folosi de această tehnică pentru a ne ecrana şi proteja de multitudinea de mesaje subliminale cu care suntem bombardaţi în fiecare zi, astfel încât să putem, în sfârşit, să gândim liber şi să facem alegeri conştiente, congruente cu valorile şi crezurile noastre profunde”, explică Eugen Popa.

Mai multe