Cum poţi scăpa de ticuri

6 ianuarie 2016   Dezvoltare personală

Prezente mai ales la copii, ticurile îi afectează şi pe adulţi. Stresul şi stările de anxietate par să fie principalii factori pentru apariţia unor gesturi precum ridicatul involuntar din sprâncene, clipitul des al ochilor, învârtitul şuviţelor de păr pe deget sau atinsul urechii, fără motiv.

De ce apar ticurile

Apariţia ticurilor este strâns legată de trăirea unei stări tensionante, deranjante, inconfortabile sau dificile din punct de vedere emoţional. Ticurile funcţionează aşadar ca un fel de ,,autohipnoză'' pentru evadarea dintr-o realitate inconfortabilă. Ticurile devin mai intense în situaţii de stres şi scad în intensitate când persoana se relaxează, iar în timpul somnului dispar complet.

Ticurile se manifestă la 20% dintre copiii între 5-10 anişi la 10% dintre adulţi, însă cauzele sunt necunoscute, deşi studiile sugerează că acestea ar fi legate de dezechilibre chimice existente la nivelul creierului.

De câte feluri sunt ticurile

Ticurile reprezintă contracţii rapide, repetate, involuntare ale unui grup muscular, rezultând o mişcare sau un sunet. Majoritatea ticurilor sunt uşoare, foarte rare, greu de perceput, însă în unele cazuri pot fi frecvente şi destul de severe. Ticurile pot fi parţial controlate pe o perioadă destul de scurtă de timp, când persoana în cauză depune eforturi mari să le stăpânească. Mai târziu, ticurile reapar şi vor fi mai intense în încercarea de compensare.

Există 3 categorii de ticuri:

- Ticuri motorii: implică mişcări ale corpului; - Ticuri verbale: se manifestă prin sunete sau cuvinte; - Ticuri complexe: combină secvenţe complicate de ticuri verbale dar şi motorii.

Cum tratăm însă ticurile? Iată câteva variante, în funcţie de specificul lor!

Cum poţi scăpa de ticuri - psihoterapia

O persoană cu ticuri nervoase nu trebuie certată sau ridiculizată, pentru că problemele se pot agrava, mai ales în cazul copiilor.

Una dintre modalităţile de a scăpa de ticuri este apelarea la psihoterapia comportamentală şi cognitiv-comportamentală. Această terapie ajută la descoperirea cauzelor care au condus la declanşarea ticurilor, iar persoana în cauză poate beneficia de consiliere şi de tehnici pentru a depăşi episoadele de ticuri.

Terapia ajută la gestionarea ticurilor, dar şi la reducerea frecvenţei acestora. Atunci când ticurile apar pe fondul anxietăţii sau a altor tulburări psihologice (tendinţe obsesiv-copulsive), este nevoie, în primul rând, de tratarea acestora.

Cum poţi scăpa de ticuri - automonitorizarea

Persoana în cauză sau un apropiat înregistrează în scris cât mai multe dintre momentele în care prezintă ticuri. Prin conştientizarea comportamentului poate scădea frecvenţa acestora şi acest lucru este valabil în special la copii.

Tehnica distragerii atenţiei îi poate ajuta să reziste necesităţii senzoriale şi să capete un anumit control asupra impulsurilor comportamentale.

Cum poţi scăpa de ticuri - relaxarea

Pentru a „lupta“ cu ticurile, este bine să ne relaxăm cât mai mult şi să încercăm să depăşim perioadele tensionante. Stresul poate determina declanşarea anumitor gesturi, are capacitatea de a mări frecvenţa ticurilor vechi şi creează mediul potrivit pentru dezvoltarea unor ticuri noi.

Atunci când te afli într-o perioadă mai tensionantă, încearcă exerciţiile de respiraţie profundă. Stai întins pe pat, pe spate, inspiră aerul profund, umple-ţi plămânii cât mai mult, apoi expiră lent. Exerciţiile fizice şi meditaţia sunt alte „arme“ prin care putem lupta cu ticurile.

Cum poţi scăpa de ticuri - medicamente, în cazuri grave

Mai ales atunci când ticurile au o gravitate mai mare, când produc traume emoţionale şi când îngreunează relaţiile cu ceilalţi, medicul psihiatru poate recomanda administrarea unor tratamente medicamentoase.

Mai multe