Cristina a câştigat lupta cu boala

8 octombrie 2013   Dezvoltare personală

Cristina din Bucureşti, de profesie economist, este o tânără obişnuită să meargă la medic anual pentru investigaţii medicale. Starea sa de sănătate a fost dintotdeauna importantă şi crede că prevenţia este cel mai eficient tratament pentru toate bolile. Nu a durut-o niciodată nimic şi nu a avut probleme de sănătate. Miza pe tinereţe şi nu se gândea că la 33 de ani poate să afle un diagnostic atât de dur. Cu atât mai mult cu cât mânca sănătos şi avea o viaţă echilibrată. A crezut că e o durere obişnuită Tânăra şi-a dat seama că boala este foarte parşivă şi se ascunde foarte bine. În plus, a ţinut ea să completeze, boala nu te alege după un anumit stil de viaţă. În familia Cristinei nimeni nu a fost bolnav de cancer. O ecografie de sân avea să semnaleze problema cititoarei noastre. O tumoare de câţiva centimetri, situată în cadranul superior al sânului drept.

„De la ecograf mi s-a spus că ar fi o problemă şi că ar trebui să merg la un oncolog. Când am ajuns la recepţie să iau raportul medical, recepţionera mă întreba cum mă cheamă, dar eu nu mai ştiam să răspund. Nu mai ştiu cum am ajuns de la cabinet până la recepţie, vestea a fost izbitoare“, povesteşte Cristina. Nu s-a aşteptat la asemenea diagnostic. Mai ales că, la început, a crezut că e vorba despre o durere obişnuită, ca din timpul menstruaţiei.

A avut norocul ca rudele, prietenii şi colegii să o ajute foarte mult şi să-i arate cât de mult ţin la ea. „În momentul în care au aflat că am o problemă, toţi au apelat la cunoştinţele lor să mă ajute. Şi cu toţii au făcut în aşa fel încât să ajung pe mâinile unui profesionist: prof. dr. Alexandru Blidaru. Aşa am ajuns la Fundeni, iar domnul profesor mi-a zis: «din păcate, domnişoară, nu am veşti bune pentru dumneavoastră, trebuie să ne operăm», şi-aminteşte cititoarea noastră.

Pe 18 iulie a fost programată intervenţia. „Înainte, a trebuit să semnez că sunt de acord ca, în caz că tumoarea este extinsă, să îmi taie sânul. Mi-au spus că se poate pune o proteză şi că va semăna foarte mult cu celălalt san“, ne-a povestit Cristina. Operaţia a decurs bine şi tumoarea a fost scoasă. Însă rezultatul biopsiei era cel care a pus diagnosticul final: cancer. În august 2011 a început tratamentul, care a constat în: o serie de 4 şedinţe de chimioterapie, urmat de 21 de şedinţe de radioterapie şi apoi o alta serie cu încă 4 sedinte de chimioterapie.

După prima şedinţă, s-a întâmplat... Avea părul până la umeri şi la o spălare a rămas fără mai bine de jumătate din el. În câteva zile a picat tot. Doctoriţa i-a spus că ar fi mai prudent să se tundă mai scurt, ca să nu trăiască o tragedie.

În timpul tratamentului a avut multe simptome şi fiecare şedinţă era altfel, ne-a spus Cristina. Am aflat că există câteva semne comune la pacienţii care fac chimioterapie, şi anume greaţa, mirosul foarte bine dezvoltat, stare de nervi şi probleme de memorie. „Mie mi-era foarte rău când miroseam pâine caldă sau pastă de dinţi ori legume şi fructe parfumate“, povesteşte tânăra.

După ce a terminat primele şedinţe de chimioterapie, profesorul Blidaru i-a zis doar atât: «Cât mai rapid trebuie să faci radioterapie, pentru că-ţi salvează viaţa».

În timpul tratamentelor de chimioterapie şi de radioterapie i-au căzut părul şi sprâncenele, unghiile i s-au înnegrit şi au crescut cu denivelări, iar la ochi i-au apărut ulcioare, ca dovadă a imunităţii scăzute.

Cristina a ţinut să mulţumească prin intermediul nostru tuturor celor care i-au fost alături în momentele grele, domnului doctor, în primul rând, mamei, prietenilor cuvântul „mulţumesc” ar fi prea sărac să poate exprima recunoştinţa pe care o are faţă de aceştia.

Anul 2012 l-a încheiat cu bine şi toate investigaţiile pe care le-a făcut au avut rezultate încurajatoare. Aşa că s-a gândit să-şi facă planuri de viitor, odată ce a înfruntat cancerul. Îşi doreşte foarte mult un copil, iar acum analizează posibilitatea de a-şi împlini acest vis. Mai are de aşteptat vreo doi ani, pentru refacerea corpului după intervenţii şi tratamente.

„Dacă descopeream boala mai târziu, probabil că deznodământul ar fi fost altul. Şi nu unul fericit. De aceea, recomand tuturor să facă anual un set de analize uzuale şi un ecograf torace-abdomen-pelvis. Foarte important, consideră ea, să ai încredere în specialistul care te ia în grijă, dar să nu eziţi să ceri şi o altă părere în ceea ce priveşte diagnosticul. Şi poate, dacă e nevoie, să mai ceri o părere!”, spune Cristina.

Mai multe