Când devenim mamă şi tată pentru părinţii noştri

15 septembrie 2014   Dezvoltare personală

„Mama nu stă locului o clipă, acum o las în casă, iar în clipa următoare este prin grădină sau taie lemne, deşi are 89 de ani. Cu cât îmbătrâneşte, cu atât e mai încăpăţânată sau neatentă, asemenea unui copil.

E convinsă că poate face lucrurile de una singură, dar nu mai reuşeşte de fiecare dată. Dacă o contrazici, te pune repede la punct. Uneori nu mai ştiu cum să procedez“, ne scrie Verona S. (56 de ani).

Mulţi cititori au aceeaşi problemă cu părinţii lor. Ne întreabă ce să ­facă din momentul în care li se schimbă rolurile: din fiice/fii ajung mame şi taţi pentru părinţii lor.

«Mama a fugit de la medic»

Tatiana C., din Ploieşti, de 52 de ani, a observat că mama sa a început să se comporte copilăreşte.

„Mama, de 75 de ani, are nişte probleme de sănătate, dar refuză să meargă la doctor. Într-o zi, am reuşit s‑o conving să mergem împreună. Am ajuns la cabinet, dar mama a profitat de aglomeraţie şi s-a făcut nevăzută.

Am găsit-o acasă, senină, citind ziarul. M-am apropiat de ea şi i-am zâmbit «părinteşte». «Hai să mâncăm!», mi-a spus ea în replică. Parcă era copilul meu, care de-abia aştepta să vin acasă să-i dau de mâncare“, povesteşte cititoarea noastră.

«Se izolează în cameră»

Alt cititor care nu mai ştie cum să se comporte cu părintele său este Valentin din Bucureşti, de 60 de ani. Acesta spune despre tatăl său că a fost dintotdeauna o fire mai rece, fiind colonel în cadrul Armatei.

„Acum, la cei 82 de ani ai săi, tatăl meu se comportă ca în tinereţe, când ne trata pe noi, copiii, ca pe nişte soldăţei gata de luptă. Totul era organizat şi cu termene-limită.

Bătrâneţea însă îi joacă feste şi nu mai reuşeşte să ţină minte tot, iar acest lucru îl supără foarte tare. Îl văd deseori izolat în cameră şi fără chef să mai comunice“, ni se destăinuie Valentin.

Această inversare de roluri, când copiii devin părinţii părinţilor lor, reprezintă o etapă importantă a vieţii. Cum se poate trece mai uşor peste ea depinde de fiecare familie în parte. Nu există o reţetă care să se aplice în general.

Am discutat cu psihologul Lena Rusti şi am aflat câteva sfaturi de care trebuie să se ţină cont în relaţia cu părinţii, când au nevoie de îngrijire permanentă.

Doctor Click! Sănătate vă sfătuieşte

Lena Rusti, psihoterapeut Clinica Mentarex Bucureşti

Până de curând, componenta culturală semnificativ fundamentată religios cerea să le dai respect şi prioritate părinţilor, şi acest lucru se putea vedea în modul în care se aşezau generaţiile în familie, având pe rând grijă unii de ceilalţi.

Acum, generaţiile se schimbă, copiii deveniţi adulţi se pregătesc pentru a-şi trăi viaţa în felul lor, lăsându-şi părinţii să-şi trăiască viaţa în felul lor.

Fiecare adult este responsabil în universul său.

Iată cele 6 sfaturi de aur!

1. Apreciază contextul tău familial. Este unic şi nu se poate compara cu situaţia din familia vecinilor. Reţeta vecinului, care se comportă într-un anumit fel cu părinţii săi, poate da greş în cazul tău.

2. Dacă simţi că dai prea mult sau că ţi se cere mai mult decât e firesc, încearcă să vezi obiectiv ce te face să te simţi aşa. Uneori avem tendinţa de a face mai mult decât este necesar şi decât ni se cere. Aşa poate nu ne mai simţim vinovaţi sau vrem să părem eroi.

3. Acceptă limitele. Poţi fi alături de părinţii tăi fără să te pierzi pe tine. E important să setezi anumite reguli împreună cu ei. În timp, vor învăţa să le respecte dacă eşti consecvent în susţinerea lor.

4. Boala şi bătrâneţea nu sunt alegeri personale. O viaţă bună pentru tine şi pentru părinţii tăi trebuie să fie un obiectiv de îndeplinit în fiecare zi.

5. Dacă ai fraţi şi surori, încearcă să nu creezi lupte pentru putere şi să nu ţii evidenţa contabilă a tot ceea ce faceţi pentru a-i asigura părintelui confortul necesar. Vor apărea tensiuni şi certuri.

6. Odată ce ai acceptat rolul de „părinte“, nu aştepta medalii pentru eforturile tale. Părinţii, vulnerabili în faţa bolii şi a morţii, sunt cei pe care îi ştii dintotdeauna, doar că mai bătrâni.

INFO: Se estimează că în 2020, numărul de persoane cu demenţă va depăşi 42 de milioane.

Mai multe