Bârfa ne menţine sănătoşi
O vorbă veche spune că atunci când două femei se întâlnesc este imposibil să nu bârfească pe cineva. Dar, se pare că acest lucru nu mai trebuie văzut cu ochi răi. Cel puţin aşa susţin oamenii de ştiinţă americani de la Universitatea din Michigan, care au demonstrat că socializarea are efecte benefice asupra stării de sănătate, în special în cazul femeilor şi, în plus, le face să aibă mai multă poftă de viaţă. Nivelul hormonilor feminini este hotărâtor Specialiştii spun că responsabil de acest lucru este un hormon feminin, numit progesteron, care, atunci când socializăm, este secretat în cantităţi mai mari decât de obicei. În aceste condiţii, progesteronul devine un antidot împotriva stresului şi anxietăţii. Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au apelat la 160 de studente. Jumătate dintre voluntare au socializat între ele, iar restul au citit un studiu despre botanică. După aproximativ 20 de minute, s-a observat că la primul grup nivelul de progesteron era în limite normale sau crescuse, însă la al doilea scăzuse. „Mulţi hormoni se eliberează atunci când socializăm cu cei din jurul nostru, iar lucrul acesta ne influenţează starea de sănătate, prin reducerea nivelului de stres. Iar nivelul ridicat de progesteron are şi el un rol esenţial în acest sens”, spune Stephanie Brown, coordonatorul studiului. Luptă şi împotriva infecţiilor Progesteronul este un hormon produs de ovare, iar rolul lui principal este de a pregăti uterul pentru o posibilă sarcină. Acesta mai ajută organismul să lupte împotriva infecţiilor şi stopează producerea în exces a unui alt hormon feminin, estrogenul, care este responsabilă de apariţia chisturilor pe ovare şi chiar a cancerului.