5 sfaturi pentru o viaţă mai sănătoasă

20 mai 2015   Dezvoltare personală

1. Bucură-te de beneficiile iaurtului

Este cremos şi nu ar trebui să-ţi lipsească din alimentaţia zilnică. Consumat cu regularitate, iaurtul ajută la prevenirea osteoporozei, reduce riscul de hipertensiune arterială şi este de mare ajutor în cazul bolilor inflamatorii intestinale şi în constipaţie. Bogat în calciu, potasiu şi fosfor, iaurtul este perfect şi pentru diete dacă are un conţinut redus de grăsimi.

2. Arsuri la stomac? Evită dulciurile!

În cazul celor care au avut parte de un concediu prelungit şi de o alimentaţie bogată în preparate ,,grele”, problemele stomacale pot apărea şi da mari bătăi de cap. Pentru a intra mai uşor în ,,normalitate” cu alimentaţia urmează câţiva paşi ce te vor ajuta. Consumă alimentele tale favorite, însă cu moderaţie. Mai ales că anumite alimente pot duce la apariţia disconfortului stomacal, încearcă să eviţi, pe cât posibil, preparatele dulci, prăjelile, dar şi pe cele care au un conţinut mai ridicat de grăsimi.

3. Scapă de stres cu ajutorul meditaţiei

Vremea închisă, faptul că stăm mai mult timp în casă şi grijile zilnice de acasă sau de la serviciu pot duce la apariţia senzaţiei de stres. O bună modalitate de a preveni apariţia luii este chiar meditaţia. Cu ajutorul ei te poţi relaxa mai uşor. Încearcă, chiar şi pentru câteva clipe, să faci abstracţie de gândurile cotidiene, să te concentrezi asupra respiraţiei şi să te gândeşti la locurile sau la persoanele care te încarcă cu energie şi îţi dau o stare de bine. Studiile în domeniu au arătat că meditaţia nu numai că ţine stresul la distanţă, dar poate şi scădea tensiunea arterială mărită, poate să stimuleze imunitatea şi să reducă, într-o anumită măsură, durerea.

4. O nouă tradiţie de familie: mişcarea în aer liber

După mesele încărcate de Sărbători, mişcarea, fie ea în aer liber, acasă sau la sala de sport, e mai mult decât binevenită. Atât cât vremea de afară permite nu evitaţi să ieşiti ca-n familie la plimbări prin parcuri sau să profitaţi de sporturile specifice sezonului. Mişcarea nu este doar un prilej potrivit pentru a petrece timpul împreună, ci şi un bun exemplu pentru copii.

5. Sănătatea înainte de toate

Controlul medical de rutină...ar trebui să devină o rutină. Situaţia este cu atât mai necesară în cazul persoanelor de vârsta a treia, care ar trebui să-şi verifice periodic tensiunea arterială, glicemia.

Mai multe