«Copilul meu scrâşneşte din dinţi»
Dr. Elena Marcu (medic stomatolog EL-Cl Marc Dent, Bucureşti) răspunde:
Bruxismul (scrâşnirea dinţilor) constă în frecarea involuntară a dinţilor şi se poate dezvolta chiar după erupţia primului dinte.
În cazul copiilor, bruxismul poate fi determinat de senzaţia nouă de a avea dinţi. Uneori, afecţiunea se poate asocia cu hiperactivitate, stres sau cu existenţa unor situaţii conflictuale.
În general, nu este nevoie de tratament, deoarece la copil bruxismul dispare în momentul apariţiei dinţilor permanenţi.
Vizita la stomatolog reprezintă un prim pas, iar dacă fenomenele se accentuează, se poate confecţiona o gutieră din plastic care se poartă pe timpul nopţii.
Specialiştii noştri răspund problemelor tale de sănătate
Scrie-ne pe adresa Str. Fabrica de Glucoză, nr. 21, sector 2, Bucureşti sau pe email: remediisanatate@click.ro