Mare atenţie! Alcoolul, mai periculos decât heroina
Specialiştii au analizat substanţele care dau dependenţă (alcool, heroină, ecstasy, cocaină, marijuana) şi modul în care acestea afectează nu numai individul care le consumă, ci şi familia şi societatea în general.
Dintre toate drogurile, cele mai periculoase sunt heroina, cocaina şi metamfetamina, însă, dacă se ţine cont de efectele lor sociale, alcoolul este considerat cel mai nociv, urmat de heroină.
Alcoolul este evaluat cu nota 1,9 din 3, ca nivel de dependenţă. Alcoolul are multe efecte asupra creierului, iar în experimentele din laboratoare, alcoolul a crescut nivelul de dopamină cu 40 până la 360%.
În jur de 22% dintre oamenii care consumă alcool dezvoltă dependenţă la alcool, la un moment dat în viaţa lor.
OMS a estimat că două miliarde de oameni consumau alcool în 2002 şi mai multe de 3 milioane au murit în 2012 din cauza daunelor provocate de consumul de alcool.
Alcoolul a fost poziţionat, de experţi, pe primul loc ca cel mai dăunător drog.