Uită de neplăcerile menopauzei!

30 august 2016   Vârsta a treia

Încă înainte de a ajunge la menopauză, femeile se tem de acest moment, din cauza povestirilor celor care trec prin acest proces: kilograme în plus, bufeuri, stări depresive şi nervi.

„Menopauza înseamnă încetarea funcţiei ovariene, atât de secreţie a hormonilor sexuali feminini - estrogen şi progesteron, cât şi a funcţiei ovulatorii - absenţa de un an a menstrelor. Se instalează prin „consumarea” numărului de foliculi din ovare. Femeile se nasc cu un număr fix de foliculi primordiali, din care pierd destui până la pubertate, apoi, lunar, prin ovulaţie. Aşadar, avem număr diferit de foliculi, genetic vorbind, şi, deci, vârsta de instalare a menopauzei este variabilă.Vârsta de debut se consideră normală după 40 ani.

Când se manifestă anterior acestei vârste, se consideră menopauză prematură, iar patologia ei face subiect sperat în endocrinologie şi ginecologie. Cazurile doamnelor care au ciclu şi după 55 de ani, iarăşi sunt de urmărit din cauza riscului de hiperplazie de endometru - mucoasă uterină şi a cancerului de sân”, spune dr Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog.

Cum se manifestă

Endocrinologul identifică principalele simptome ale acestei etape biologice:

· modificări ale părului şi unghiilor. Astfel, în această perioadă, părul poate să cadă mai des, să fie mai uscat, lipsit de strălucire şi fragil. Unghiile îşi pierd din rezistenţă şi din luciu, în timp ce pielea este mai uscată, mai aspră, având nevoie de mai multă cremă pentru hidratare.

· modificări la nivelul mucoaselor. Principalele simptome sunt uscăciunea vaginală, durerea sau disconfortul la contactul sexual, usturimea la micţiune însoţită sau nu de infecţie urinară, pierderi involuntare de urină, (la efort – din cauza scăderii tonusului musculaturii pelviene).

· ţesutul adipos altfel distribuit. De cele mai multe ori, acesta se depune în zona abdomenului. În plus, este posibil să se acumuleze mult mai uşor kilogramele.

· ochi umflaţi dimineaţa, accentuarea pungilor şi a cearcănelor.

· dureri ale articulaţiilor la mâini şi picioare.

· creşteri ale tensiunii arteriale. Unele persoane devin din hipotensive, hipertensive.

· tulburări de somn - insomnie, somn neodihnitor sau dificultăţi la trezire.

· schimbări de dispoziţie. Femeile aflate la menopauză se pot confrunta cu atitudine depresivă, plâns facil, gânduri suicidare, scăderea stimei de sine, nervozitate, anxietate, atacuri de panică până la declanşarea unor patologii psihiatrice severe.

· faimoasele bufeuri, caracterizate prin senzaţia intensă de căldură, transpiraţii profunde, calde, cu durată de câteva secunde sau minute. Se pot repeta de câteva ori pe zi sau pe oră. Se asociza cu creşteri ale tensiunii arteriale, ale pulsului, atac de panică şi disconfort general.

· starea generală poate fi afectată. Unele femei acuză oboseală, rău general, ameţeli, chiar pierderi ale cunoştiinţei, cefalee, crampe musculare, amorţeli ale buzelor sau mâiinilor.

Sfatul specialistului

Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog, competenţă auxologie (creşterea şi dezvoltarea copiilor) şi ecografie endocrină, antonela_burlacu@yahoo.com

Legat de anamneză, istoricul medical al pacientei, este bine ca doctorul să cunoască vârsta la care mama, bunica sau sora au avut menopauză. De asemenea, trebuie să îi spui dacă au fost cazuri de afecţiuni oncogenitale sau oncomamare şi osteoporoză în familie – mai ales fractură de şold, în cazul mamei. Este important ca medicul să afle vârsta primei menstruaţii, numărul de sarcini şi greutăţile copiilor la naştere, dacă şi cât timp femeia a alăptat şi tipul de contracepţie folosită.

Consultul endocrinologic se orientează spre inspecţia şi palparea glandei tiroide şi a sânilor. Afectarea glandei tiroide în pre- sau menopauză nu este deloc rară, dimpotrivă. Sânii sunt, de asemenea, un punct cheie în consultul clinic. Aspectul areolelor, mai depigmentat spre exemplu, sugerează un deficit de estrogeni mai vechi, în timp ce prezenţa pigmentării normale şi a tonusului mamar sugerează încă o secreţie de estrogeni. O secreţie mamelonară sau o formaţiune autopalpată sau depsitată de medic sunt urgenţe de investigat. Patologia mamară malignă este foarte frecventă în această perioadă a vieţii femeii.

Consultul ginecologic este obligatoriu la 6 luni, la orice femeie sexual activă. Palparea bimanuală, consultul cu valve şi examen citologic Babeş Papanicolau sunt absolut necesare.

Mai multe