Cum se modifică pielea cu trecerea anilor
Indiferent cine-i de vină, razele soarelui, moştenirea genetică ori factorii poluanţi, pielea îşi schimbă structura şi aspectul. Cele mai vizibile semne de îmbătrânire apar după vârsta de 40 de ani, în special la femei. Este vârsta la care colagenul nu mai este sintetizat în aceeaşi cantitate.
Din acest moment, pielea începe să subţieze şi să se încreţească. În termeni de specialitate, are loc fenomenul de dermoporoză. Numărul melanocitelor (celulelor de la nivelul pielii care conţin pigment) descreşte, cele rămase mărindu-şi volumul. Pielea îmbătrânită arată mai subţire, palidă şi mai translucidă. Pe braţe sau pe piept, acolo unde ne-am expus la soare mai des, pot apărea zone hiperpigmentate. Prin piele se pot distinge vasele de sânge, iar vânătăile apar cu multă uşurinţă. „Pe suprafaţă se dezvoltă mici excrescenţe aspre, cenuşii, cunoscute sub numele de keratoze seboreice”, explică medicul dermatolog Mihaela Leventer.
De ce resimţim frigul mai uşor?
Cu trecerea timpului, glandele sebacee încep să producă mai puţin sebum. La femei, acest lucru este vizibil după menopauză, la bărbaţi după vârsta de 80 de ani. Din această cauză, pielea devine mai uscată şi are tendinţe de prurit (mâncărime). O parte din disconfortul pe care-l resimţim la vârste înaintate este cauzat de pierderea proprietăţilor epidermei. De exemplu, resimţim frigul mai uşor pentru că pierdem o parte din ţesutul gras de sub piele. De asemenea, din cauză că glandele sudoripare produc mai puţină transpiraţie, corpul se răceşte mai greu şi ne creşte riscul de a face atac cerebral pe căldură.
Pentru a-i menţine proprietăţile de izolare faţă de factorii externi, pielea trebuie îngrijită mai meticulos. „Spălarea cu un săpun blând pentru piele uscată şi emolierea cu un lapte de corp ar trebui să facă parte din îngrijirea zilnică. În perioadele cu soare se recomandă utilizarea cremelor de fotoprotecţie, dar şi a pălăriei sau a umbrelei”, recomandă medicul dermatolog. În plus, pentru că o mare parte din cancerele de piele apar la vârste înaintate, este bine să fim atenţi la orice modificări suspecte. Ar trebui să-ţi atragă atenţia:
- pete sau răni care nu se vindecă în cel mult 4 săptămâni;
- pete sau răni care te mănâncă sau dau durere;
- leziuni uşor rozalii, cu marginile uşor ridicate.
Bărbaţii arată mai tineri?
Paradoxal, deşi nu se întreţin atât de bine şi nu acordă atât de multă importanţă îngrijirii pielii precum femeile, bărbaţii au norocul unui ten mai greu supus procesului de îmbătrânire. Pielea lor este mai rezistentă, fiind cu aproximativ 25% mai groasă decât a femeilor, datorită cantităţii mai mari de testosteron din organism. În plus, au o nivel de colagen mai ridicat decât femeile. Această substanţă este cea care dă aspectul tânăr al tenului. În plus, secreţia de sebum este mai mare la bărbaţi pe tot parcursul vieţii.
Dr. Mihaela Leventer, medic primar dermatolog, Clinica Dermastyle, Bucureşti
Afecţiunile specifice acestei vârste
Există o patologie cutanată specifică persoanelor vârstnice. Cele mai comune probleme sunt keratozele seboreice, mici tumorete benigne, aspre, cenuşii, friabile şi care uneori dau mâncărime. Ele sunt localizate mai ales pe trunchi, scalp, faţă, pe pliu submamar. Keratozele actinice, adică produse de soare, le întâlnim pe tegumentele expuse cronic la lumină, ca de exemplu faţă, scalp, braţe, iar leziunile sunt roşiatice, aspre la pipăit cu tendinţă la rănire. Keratozele actinice sunt precanceroze şi necesită un tratament atent.
Persoanele vârstnice se plâng adesea de mâncărime intensă generată de cele mai multe ori de uscăciunea cutanată. Pe pielea vârsnicului putem descoperi carcinoame, adică tumori canceroase care trebuie tratate prin chirurgie. Există şi alte afecţiuni dermatologice care pot apărea pe pielea îmbătrânită şi de aceea controlul periodic al pielii este important pentru diagnostic şi pentru prevenire.