Cu ce schimbări vine andropauza

24 septembrie 2016   Vârsta a treia

Spre deosebire de menopauză, care este marcată de încetarea menstruaţiei, andropauza nu se manifestă fizic într-un fel anume. Există însă câteva schimbări care afectează sănătatea fizică şi psihică, în mod diferit de la un bărbat la altul. Unii acumulează multe kilograme, alţii se simt obosiţi, se enervează uşor şi nu mai au poftă de viaţă.

Cel mai des întânite simtome care anunţă instalarea andropauzei sunt scăderea libidoului şi disfuncţiile sexuale. Medical, andropauza îşi poate face simţită prezenţa după vârsta de 45 de ani până la 65 de ani.

La bărbaţii cu un stil de viaţă haotic, cu alimentaţie dezechilibrată, care urmează diverse tratamente, sunt sedentar şi consumă în exces alcool şi cafea, andropauza se poate instala mai devreme. De asemenea, această etapă apare mai repede în cazul bărbaţilor cu diabet nedepistat sau tratat incorect.

Cum se manifestă

În timpul andropauzei este afectată viaţa sexuală, din cauza scăderii libidoului, a energiei şi a rezistenţei fizice. Sunt mai frecvente acum disfuncţiile erectile şi stările depresive şi apare o scădere a stimei de sine.

Andropauza este însoţită şi de bufeuri, insomnie, stări de anxietate, dureri musculare sau de spate, probleme de urinare, îmbătrânire prematură, tulburările de memorie şi de concentrare.

Ce implică scăderea testosteronului

Medicul poate diagnostica andropauza după un control fizic detaliat şi după rezultatele analizelor de sânge, inclusiv cele hormonale. Andropauza este însoţită de o scădere a testosteronului, hormon masculin implicat, printre altele, în menţinerea dorinţei sexuale şi în protecţia oaselor.

Medicul poate solicita, suplimentar, şi alte investigaţii, pentru a exclude afecţiunile care pot influenţa nivelul testosteronului. De exemplu, tumorile, bolile cardiace şi cele pulmonare pot reduce considerabil cantitatea acestui hormon.

Tratamentul de substituţie ajută

La fel ca la menopauză, terapia de substituţie cu hormoni poate fi cel mai bun remediu pentru a ameliora simptomele neplăcute ale andropauzei. Completarea nivelului de testosteron constituie un tratament protector şi pentru sistemul cardiovascular.

De asemenea, acesta favorizează creşterea şi întărirea masei musculare, scade ţesutul adipos, îmbunătăţeşte starea de spirit, răreşte episoadele de iritabilitate şi tristeţe şi ajută viaţa sexuală.

Trebuie menţionat că acest tip de tratament are şi reacţii adverse, de aceea medicul va căuta remediul optim, dacă ai probleme cu prostata ori suferi de o boală de ficat, de inimă, de rinichi sau ai diabet zaharat.

BINE DE ŞTIUT

Indiferent dacă urmezi sau nu tratament de substituţie hormonală, mizează pe alimentele care cresc natural nivelul de testosteron: scoici, ţelină, migdale, ouă, carne slabă şi produse lactate. Sunt indicate şi alimentele bogate în acizi graşi esenţiali Omega-3, care se găsesc în peştele gras (somon).

Evită sedentarismul

Activitatea fizică stimulează creşterea nivelului de testosteron. De asemenea, reduce stresul şi ajută starea de spirit, iar aceste beneficii se reflectă pozitiv şi asupra libidoului. Zilnic, o jumătate de oră de sport (exerciţii pentru spate şi piept, genuflexiuni) îmbunătăţeşte starea de sănătate a bărbatului care trece prin criza vârstei de mijloc, aşa cum mai este cunoscută andropauza.

Ştiai că...

...nivelul testosteronului poate scădea cu 1-2% pe an după vârsta de 30 de ani, conform studiilor?

Mai multe