Cine n-are bunici să-şi cumpere!

Pentru orice familie, bunicii pot fi un sprijin de nădejde. Iubirea şi răbdarea lor sunt importante pentru nepoţi, iar părinţii găsesc la ei sfaturi şi îndrumare atunci când se confruntă cu probleme de educaţie sau de viaţă.

Dacă locuiesc în apropiere, pot oferi un ajutor esenţial în viaţa de zi cu zi: de pildă, când avem nevoie să îl ia pe cel mic de la grădiniţă sau de la şcoală ori să aibă grijă de el, ca noi să putem ieşi seara undeva. Cu cât legătura dintre membrii familiei şi comunicarea între generaţii este mai strânsă, cu atât copiii cresc mai protejaţi şi mai fericiţi.

Relaţia dintre bunici şi nepoţi este una foarte specială. Copiii ascultă fascinaţi poveştile despre şotiile făcute de mama sau tata când erau mici, iar bunicii le răspund cu răbdare la mii de întrebări. Reper în educaţia copiilor Un aspect deloc de neglijat este cel legat de tradiţii. Obiceiurile rămân vii doar dacă există modele, pe care cei mici le văd şi le urmează mai târziu. Cântecul de leagăn, plăcinta cu mere tradiţională, jocurile copilăriei sau poveştile din bătrâni – pe toate le-am învăţat de la bunici.

În plus, pentru copii este important ca în preajma lor să existe mai multe persoane la care să se raporteze, în loc să se concentreze exclusiv asupra părinţilor. Iar în această privinţă, bunicilor le revine un rol important, mai ales în cazul copiilor care nu au fraţi.

Şi pentru părinţi, relaţia apropiată cu propria lor mamă sau cu propriul tată poate reprezenta o oportunitate de a conştientiza comportamentul lor în relaţia cu cei mici şi de a reflecta asupra posibilelor greşeli. Deseori, mama este singura persoană care îndrăzneşte, în anumite situaţii, să ne critice fără perdea – şi singura de la care suntem dispuşi să şi acceptăm astfel de critici. Iar pentru asta se cuvine să îi spunem „mulţumesc”.

Dar ce e de făcut când bunica se amestecă prea mult în educaţia copilului, îl răsfaţă excesiv sau consideră că ea ştie mai bine orice? O astfel de situaţie poate crea tensiuni mari, fiindcă, la urma urmelor, cu toţii vrem să ne creştem copiii aşa cum credem noi că e mai bine pentru ei. Soluţia este una singură: să îi comunicăm nemulţumirile noastre într-un mod amabil, dar ferm. Ai dreptul să stabileşti anumite reguli şi limite. La urma urmelor, tu eşti părintele şi decizia finală îţi aparţine. Potrivit psihologilor, cu cât o faci mai repede, cu atât şansele de reuşită cresc. Odată ce un anumit comportament a devenit obişnuinţă, va fi mai dificil ca bunicii sau copilul să renunţe la el.

Dacă părinţii noştri nu locuiesc suficient de aproape de noi încât să interacţioneze zilnic cu cei mici, merită să stabilim un anumit program, care să ne ajute să păstrăm o comunicare bună între bunici şi nepoţi. Iată câteva sugestii:

- O dată pe săptămână, copiii petrec o după-amiază cu bunicii.

- Plecăm împreună în concediu – împreună, cu toată familia, sau doar bunicii cu nepoţii.

- În vacanţă, copiii stau o săptămână la bunici. (Chiar dacă aceştia locuiesc în apropiere.)

- O dată pe lună (sau mai des, dacă este posibil), bunica sau bunicul are grijă, o zi, de nepot.

Într-o lume în care cariera, divorţul, relaţiile la distanţă între părinţi pot afecta serios dezvoltarea copiilor, bunicii îndeplinesc roluri importante. Timpul petrecut cu bunicii este special, amintirile legate de activităţile făcute împreună cu ei rămân întreaga viaţă. Copiii au nevoie de stabilitate, iar cu ajutorul bunicilor ei simt apartenenţa la o familie extinsă şi găsesc un adult care îi ascultă cu atenţie, ceea ce le permite să-şi formeze încrederea în sine. Totodată, copiii au nevoie de cineva care să le dea un sfat în momentele grele, de cumpănă – iar bunicii sunt cei la care îl pot găsi.