Cât de periculoasă este obezitatea pentru diabetici
Obezitatea este în strânsă legătură cu diabetul, excesul ponderal crescând rezistenţa organismului la insulină. Mai exact, există un echilibru între grăsimea corporală, zahărul din sânge (glicemia sau glucoza) şi insulină. Astfel, glucoza este stocată la nivelul ficatului şi muşchilor, iar surplusul este convertit în grăsime. În momentul în care celulele adipoase devin saturate cu grăsime, acestea nu mai sunt capabile să absoarbă zahărul din sânge şi apare diabetul. În plus, de multe ori organismul persoanelor supraponderale produce insulină în exces, ceea ce agravează situaţie. Şi pentru că în această situaţie acţiunea insulinei nu mai este receptată corect, se instalează diabetul zaharat (de tip 2).
Poate scurta durata vieţii
Diabetul în sine este o afecţiune ale cărei complicaţii nu sunt deloc de neglijat, iar printre acestea se numără bolile cardiovasculare, scăderea capacităţii vizuale, insuficeinţa cardiacă şi disfuncţii ale sistemului nervos central, periferic şi autonom, ce afectează capacitatea motorie şi membrele inferioare, putându-se ajunge până la amputarea acestora. Pe de altă parte, obezitatea este şi ea o problemă care stă la baza a numeroase afecţiuni cronice. Astfel, studiile clinice au arătat că există o legătură directă între excesul ponderal şi apariţia cancerului. În plus, persoanele supraponderale au în general un nivel crescut al colesterolului în sânge şi al tensiunii arteriale, ceea ce creşte dramatic predispoziţia către infarct, insuficienţă renală şi accident vascular cerebral. În aceste condiţii, devine evident faptul că asocierea celor două afecţiuni, obezitatea şi diabetul, poate pune viaţa în pericol. Reducerea excesului ponderal, obligatorie
Specialiştii de la Institutul Naţional de Cardiologie, Pneumologie şi Hematologie din SUA au observat că o scădere cu 10% a greutăţii corporale reduce semnificativ nivelul glicemiei din sânge. De aceea, dacă suferi de diabet trebuie să ai în vedere ca atunci când îţi alcătuieşti dieta să ţii seama de cantitatea zilnică de calorii, de procentajul şi tipul de glucide, proteine şi lipide permise, de aportul de fibre alimentare, de sare, de cantitatea de alcool permisă şi de îndulcitorii folosiţi.
Nu renunţa la sport
Sportul stimulează pancreasul să secrete insulină, ajută la scăderea glucozei din sânge şi a colesterolului. Poţi include în rutina ta zilnică activităţi fizice uşoare: urcă pe scări în loc să iei liftul, coboară cu câteva staţii înainte de a ajunge acasă sau la serviciu, încearcă să te plimbi zilnic câte 30 de minute.
În plus, stabilirea unor obiective clare te ajută să te motivezi. Împreună cu medicul, îţi poţi propune să slăbeşti câteva kilograme, să faci mai mult sport, să reduci stresul, să adopţi o alimentaţie adecvată afecţiunii tale, să renunţi la fumat şi la consumul de alcool... Pe scurt, să-ţi impui un ritm de viaţă echilibrat.