Aşa îţi menţii mobilitatea articulaţiilor!
Nu-i aşa că ai văzut oameni care şchiopătează din cauza şoldurilor sau a genunchilor care dor? Sau care se chinuiesc să întindă untul pe pâine, cu degete ţepene? Cauza acestor suferinţe este uzarea cartilajului dintre articulaţii, care absoarbe şocurile şi asigură mobilitatea membrelor.
La deprecierea sa contribuie mulţi factori, printre care modificările legate de vârstă, moştenirea genetică, leziuni ale articulaţiilor, inflamaţii, greutatea în exces şi pierderea masei musculare. Din fericire, aceste probleme pot fi prevenite.
Iată câteva recomandări care te ajută să menţii sănătatea articulaţiilor!
Dă jos kilogramele în plus
Prea multă grăsime în jurul mijlocului, pe şolduri sau pe spate supune articulaţiile la o presiune mare şi măreşte riscul de artrită, boală cauzată de degradarea cartilajului. Un studiu efectuat în Australia a relevat că riscul de osteoartrită, cea mai frecventă formă de artrită, creşte cu 36% pentru fiecare 5-6 kilograme peste greutatea optimă.
Sportul moderat
Muşchii puternici, mai ales cei ai braţelor şi ai picioarelor, ajută la menţinerea stabilităţii încheieturilor. Cu cât musculatura corpului este într-o formă mai bună, cu atât scade riscul unei accidentări. În plus, muşchii absorb şocurile şi contribuie la răspândirea acestora asupra întregii suprafeţe a încheieturii. Are efect protector asupra articulaţiilor fortificarea muşchilor prin exerciţii de rezistenţă – cu gantere uşoare, aparate de la sala de fitness, benzi elastice sau, pur şi simplu, prin exerciţii în care se foloseşte rezistenţa la propria greutate, cum sunt genuflexiunile şi flotările.
Atenţie la exerciţiile cu impact ridicat!
Dacă ai dureri de genunchi când alergi, când faci gimnastică aerobică sau sărituri, alege un program de fitness cu impact redus. Mersul pe jos sau cu bicicleta, înotul şi gimnastica aerobică în apă, dar şi yoga sau pilates sunt activităţi excelente, care ard calorii, stimulează sistemul cardiovascular şi diminuează durerile de articulaţii. Renunţă la orice activitate care afectează gleznele sau genunchii.
Nu (mai) fuma
Compuşii din fumul de ţigară afectează sistemul imunitar şi procesul de refacere a ligamentelor rupte. Cercetătorii au descoperit că fumatul reduce numărul de celule macrofage, care combat infecţiile la locul leziunii. Aceasta este o problemă, deoarece macrofagele eliberează semnale chimice care atrag alte celule, necesare pentru refacerea articulaţiilor.
Asigură-te că nu ai lipsă de vitamina D
Această vitamină produsă de piele când este expusă la lumina soarelui menţine sănătatea sistemului imunitar şi protejează articulaţiile împotriva uzurii, prin fortificarea oaselor. Un studiu, efectuat asupra unor persoane cu semne de osteoartrită a genunchilor, a arătat că persoanele care au consumat mai multă vitamină D, din alimente şi suplimente, au avut, după 8 ani, articulaţii mai sănătoase decât cei care aveau cantităţi mai mici de vitamina D în organism. Sfatul specialistului
Funcţiunea în parametri optimi a articulaţiilor este determinată de un stil de viaţă activ. Plimbările în parc, dar şi exerciţiile fizice sub îndrumarea unui kinetoterapeut, antrenor, scad riscul lezării articulaţiilor şi al apariţiei bolilor articulare. Persoanele cu dureri articulare trebuie să urmeze un program kinetoterapeutic, care ajută la reducerea inflamaţiilor articulare, la creşterea tonusului muscular, dar şi la menţinerea unei greutăţi optime.