VIDEO: Atenţie la medicamente în cele 9 luni!

25 martie 2014   Sarcină

În anii 50-60, zeci de mii de copii s-au născut cu malformaţii precum braţele scurte şi palmele răsucite, din cauză că mamele lor au luat, în timpul sarcinii, un medicament cu substanţă activă talidomida, indicat pentru combaterea greţurilor. Scandalul care a urmat a atras atenţia asupra riscurilor pe care le implică unele tratamente medicamentoase în timpul sarcinii. Pastilele ajung şi în sângele fătului Ideal ca în perioada sarcinii este să nu iei niciun medicament, în afară de, cel mult, suplimentele cu vitamine. Regula de bază este ca, în timpul celor 9 luni şi în perioada de alăptare, să nu iei niciun medicament fără acordul medicului.

Compuşii din pastile intră în circuitul sangvin şi pot trece de placentă, implicit ajung în sângele fătului. Perioada critică este cea din primul trimestru, când se formează organele fătului, însă dezvoltarea copilului poate fi afectată de diverse tratamente pe toată perioada intrauterină.

În cazul în care suferi de o boală cronică, pentru care e nevoie de tratament continuu, medicul îţi va prescrie medicamente inofensive. Există şi situaţii când riscurile unor afecţiuni sunt mai mari decât efectele posibile ale medicamentelor, de aceea este nevoie de administrarea acestora.

Există o clasificare a medicamentelor, în funcţie de efectele lor în sarcină.

Categoria A: cuprinde medicamente care au fost testate în timpul sarcinii şi care prezintă siguranţa că nu sunt toxice: vitaminele pentru gravide, preparatele de fier indicate în tratamentul anemiei, medicamente pentru glanda tiroidă.

Categoria B: include medicamente care nu sunt complet testate pe om, dar experimentele pe animale nu au arătat efecte nocive. Utilizarea acestora este permisă doar în măsura în care administrarea lor este absolut necesară: metoclopramid, paracetamol, insulină, peniciline, cefalosporine, ranitidină, famotidină, cortizon, aspartam, nistatin în aplicare locală. Ibuprofenul se administrează când este nevoie, doar în primele două trimestre.

Categoria C: cuprinde medicamente care nu au fost testate nici pe oameni, nici pe animale, dar pentru alte pastile din această grupă s-a demonstrat, în studiile efectuate pe animale, un efect nociv asupra fătului: ciprofloxacin, ofloxacin, ketoconazol, codeină, izoniazidă, pseudoefedrină, clorzoxazonă, sumatriptan, digoxin, furosemid, acid nalidixic, hidrocortizon, gentamicină.

Categoria D: studiile au demonstrat anomalii fetale în cazul administrării acestor medicamente. Se pot lua numai când beneficiile tratamentului depăşesc riscul fetal potenţial: tetraciclină, kanamicină, doxiciclină, diazepam, fenobarbital, penicilamină, chinină, streptomicină, citostatice.

include medicamente strict interzise în perioada sarcinii, deoarece s-a demonstrat că produc malformaţii fetale: alprazolam, thalidomida, clomifen, isotretinoin, iod radioactiv. Hormonii estrogeni produc feminizarea fătului de sex masculin, malformaţii uterine, malformaţii genito-urinare la feţii de sex masculin. Steroizii androgeni şi anabolizanţi produc masculinizarea fătului de sex feminin.

Sarcina favorizează apariţia infecţiilor urinare, din cauza imunităţii scăzute, dar şi din pricina relaxării musculaturii, sub acţiunea hormonilor. Multe gravide se tem să ia antibiotice, din cauza riscurilor pentru făt.

Totuşi, medicii atrag atenţia că netratarea infecţiei urinare poate poate avea consecinţe nefaste atât asupra mamei (complicaţii renale), cât şi asupra copilului (retard de creştere, naştere prematură). În tratamentul acestora, medicul prescrie antibioticele sigure în sarcină.

O altă infecţie care trebuie tratată cu antibiotice este toxoplasmoza, aceasta putând afecta creierul şi alte organe ale fătului.

Dr. Irina Stelea,

medic primar obstetrică-ginecologie, competenţă colposcopie şi ecografie ginecologică şi obstetricală

Centrul Medical Mediclass, Bucureşti

Aspirina poate prelungi travaliul

Unele medicamente sunt permise în timpul sarcinii, altele sunt cunoscute ca având efecte toxice pentru făt, iar pentru alte medicamente nu se cunosc încă efectele asupra copilului. Riscul de toxicitate al medicamentelor este maxim în primul trimestru, în special în săptămânile 3-8.

Aspirina nu se administrează în ultimul trimestru, deoarece chiar o singură doză poate influenţa creşterea fătului. Adminstrarea aspirinei poate prelungi atât sarcina, cât şi travaliul şi poate da sângerare excesivă după naştere.

Totuşi, se foloseşte în doze mici, sub stricta supraveghere medicală, pentru tratamentul bolilor imunologice (cum ar fi lupusul eritematos), în oprirea travaliului prematur, precum şi pentru a preveni întârzierea creşterii fetale sau în prevenirea apariţiei preeclampsiei (complicaţie manifestată prin hipertensiune şi prezenţa proteinelor în urină).

Mai multe