Şi taţii resimt fizic sarcina
Aproximativ 80% din bărbaţii care aşteaptă un copil au fost surprinşi să observe, de-a lungul evoluţiei sarcinii soţiilor lor, că iau şi ei în greutate, trec pe nesimţite de la o stare emoţională la alta, ba chiar plâng în public, au pofte culinare sau îşi doresc brusc să renoveze casa.
Şi toate astea n-ar fi nimic dacă nu s-ar confrunta şi cu dureri de spate şi de dinţi absolut inexplicabile, crampe, insomnie, ameţeală, depresie şi oboseală.
Crampele stomacale sunt frecvente
Până acum câţiva ani, s-a crezut că acestea sunt doar simple coincidenţe, însă cercetătorii de la Universitatea Saint George din Londra, Marea Britanie, şi-au dorit să demonstreze contrariul. De aceea, au monitorizat comportamentul a aproape 300 de viitori tătici.
Aşa au ajuns să constate că majoritatea bărbaţilor au avut toate simptomele soţiilor lor, cu o singură excepţie: loviturile produse de bebeluş în burtica mamei. Cei mai mulţi dintre ei au avut ca simptome crampele stomacale.
Mai mult, unii le-au simţit cum cresc în intensitate mai ales în timpul travaliului soţiei. Pe locul al doilea ca frecvenţă se află greţurile matinale, urmate de apetitul crescut pentru anumite alimente.
Simptomele avute de soţii femeilor însărcinate au primit chiar şi un nume: sindromul Couvade, deşi medicii au rămas sceptici în privinţa existenţei lui. Totuşi, chiar şi denumirea sindromului arată că bărbaţii nu se confruntă cu aceste simptome de ieri, de azi, ci de undeva din perioada medievală.
Pe atunci, după ce soţiile lor năşteau, bărbaţii acuzau dureri atât de mari în zona abdominală, încât erau nevoiţi să stea la pat câteva ore. De aici, denumirea de couvade, de la „couver” din franceză, care înseamnă a cloci.
Cercetătorii au găsit mai multe explicaţii pentru apariţia sindromului. Cei mai mulţi sunt de părere că simptomele sunt psihosomatice, fiind generate de mintea bărbaţilor care simpatizează cu partenerele lor. La bază stă implicarea tot mai mare a taţilor în îngrijirea copiilor, mai ales după naştere.
Taţii se ataşează, astfel, mai mult de soţii, chiar din perioada sarcinii, îşi doresc să poată înţelege prin ce trec ele şi să ofere nou-născutului cea mai bună îngrijire.
Printre alte cauze ale apariţiei acestui sindrom, specialiştii au numărat şi rivalitatea bărbaţilor faţă de partenere, pentru că acestea pot realiza ceva ce lor nu le stă în putere sau sentimentul de vinovăţie de a le fi făcut să sufere în timpul sarcinii şi al travaliului.