Sarcină după 40 de ani? Iată care sunt riscurile!

20 ianuarie 2016   Sarcină

Studiile arată că bebeluşii născuţi după vârsta de 40 de ani nu sunt doar predispuşi la posibile complicaţii (probleme de dezvoltare, malformaţii genetice, tulburări neurologice), dar se pot naşte şi prematur.

Pe de altă parte, rezultatele unei alte cercetări recente au arătat că femeile peste 40 de ani care nasc copii fără ajutorul medicamentelor de fertilitate sau al altor proceduri de reproducere asistată tind să trăiască mai mult.

Explicaţia este că estrogenul, produs în abundenţă în organismul femeilor fertile, are efectul de a prelungi viaţa inimii, a oaselor şi a altor organe. Care sunt riscurile? Specialiştii susţin că printre cele mai întâlnite complicaţii care pot apărea în cazul unei sarcini după vârsta de 40 de ani sunt malformaţiile cardiace. Un studiu al Universităţii Columbia din SUA a descoperit că după 40 de ani, riscul de a naşte un copil care va prezenta malformaţii la naştere este de 2,9 % comparativ cu 1,7 % pentru femeile care nasc un copil mai devreme de 35 de ani. Complicaţiile asupra gravidei nu sunt nici ele de ignorat, pentru că se poate dezvolta sarcina extrauterină, placenta praevia (o inserare a placentei peste colul uterin, cu grave potenţiale complicaţii), diabetul gestaţional şi preeclampsia (manifestată prin hipertensiune arterială, pierderea de proteine prin urină şi edeme la nivelul membrelor). Dacă mămica este la al doilea copil, este mai predispusă şi la probleme ca hemoroizii, presiune crescută pe vezica urinară, prolapsul ţesuturilor din uter şi vagin sau lăsarea sânilor, din cauza faptului că muşchii şi alte ţesuturi din aceste zone au mai fost întinse deja. „Circa o treime dintre toate sarcinile femeilor între 40 şi 44 de ani se termină cu un avort spontan. Motivele sunt multiple: ovulele pot fi de calitate scăzută, ţesutul care căptuşeşte uterul poate să nu mai fie destul de primitor sau aportul de sânge către uter poate să nu mai fie suficient pentru a susţine o sarcină. Diabetul neidentificat sau hipertensiunea netratată pot contribui la afectarea creşterii şi la complicaţiile naşterii. De aceea, femeile trecute de 35 de ani trebuie monitorizate mai atent, se fac mai multe ecografii şi analize. Însă modul în care decurge naşterea dacă aveţi peste 40 de ani depinde de mai mulţi factori: starea de sănătate generală, condiţia fizică, obiceiurile sănătoase de viaţă şi faptul că este sau nu primul copil“, spune dr. Silviu Istoc, medic specialist obstetrică-ginecologie la Spitalul Medicover, în cadrul Departamentului de Medicină Materno-Fetală şi Chirurgie Ginecologică Minim Invazivă. Ce analize medicale sunt indicate? Pentru toate femeile care au peste 40 de ani şi doresc să rămână însărcinate este recomandat examenul medical riguros şi monitorizarea permanentă a sarcinii. Spre exemplu, medicul trebuie să analizeze istoricul medical existent în familiile partenerilor, pentru a identifica posibile riscuri pentru făt. „Alte teste obligatorii în sarcină sunt analizele uzuale (hemoleucograma, coagulograma, glicemia, acidul uric, ureea, creatinina, transaminazele în fiecare din cele trei trimestre de sarcină), examenul bacteriologic al secreţiei vaginale şi urocultura“, explică medicul ginecolog. Sfaturile specialistului pentru creşterea şanselor de a avea un copil sănătos - alege alimente bogate în amidon şi fibre. Fii sigură că primeşti destule vitamine şi minerale în dieta ta zilnică. Mănâncă şi bea minim 4 porţii de produse lactate şi alimente bogate în calciu, alege măcar o sursă de vitamina C, vitamina A şi acid folic în fiecare zi; - limitează consumul de cafea.. Conţinutul de cofeină în anumite băuturi depinde de boabele sau frunzele folosite şi cum sunt preparate. Un pahar de 250 de ml conţine, aproximativ, 150 mg de cofeină, în timp ce 250 de ml de ceai negru conţine, aproximativ, 80 de mg de cofeină. Şi ciocolata conţine cofeină, conţinutul în cofeină al unui baton fiind echivalentul unui sfert de ceşti de 250 ml de cafea; - asigură-te că incluzi destul acid folic în dietă. Acidul folic se găseşte în legumele cu frunze verzi, fasole uscată, ficat şi în unele citrice; - exerciţii fizice moderate şi Kegel pentru a menţine forţa muşchilor vaginali sunt indicate zilnic; - în plus, fii sigură că obţii îngrijire prenatală, în special la începutul sarcinii. Primele 8 săptămâni de sarcină sunt critice din punctul de vedere al dezvoltării copilului. Îngrijirea prenatală poate mări şansa ca bebelusul tău să fie unul sănătos. Întâlnirile regulate cu doctorul tău, în timpul sarcinii, sunt foarte importante, deoarece trebuie să îţi monitorizeze sănătatea, pentru a preveni orice fel de problema care se poate dezvolta în timpul sarcinii.

Mai multe