Eşti viitoare mămică? Nu renunţa la vacanţă!

23 august 2016   Sarcină

Oricare ar fi destinaţia, în primul rând trebuie să afli ce facilităţi de asistenţă medicală sunt la destinaţie, în cazul în care ai nevoie de asistenţă medicală de urgenţă.

Este o idee bună să-ţi iei în bagaj dosarele medicale de maternitate, astfel încât să poţi da medicilor informaţiile relevante, dacă este necesar.

Unele femei nu vor să plece în vacanţă în primele 3 luni

Unele femei preferă să nu călătorească în primele 12 săptămâni de sarcină din cauza senzaţiei de greaţă şi de oboseală permanentă din timpul acest stadiu incipient. Călătoria în ultimele luni de sarcină poate fi obositoare şi inconfortabilă. Aşa că, multe femei consideră că este o perioadă bună să-ţi iei vacanţă în mijlocul sarcinii, între 4 şi 6 luni.

„Călătoria în timpul sarcinii este o preocupare pentru multe femei, dar, în cazul în care sarcina nu are complicaţii, atunci nu există nici un motiv pentru care femeile însărcinate nu pot călători în siguranţă, atâta timp cât sunt luate măsurile de precauţie necesare", spune dr. Silviu Iştoc, medic primar obstetrică-ginecologie.

Nu ai voie în croazieră dacă ai peste 32 de săptămâni

Companiile de feribot au propriile lor restricţii şi pot refuza cu uşurinţă transportul femeilor gravide de peste 32 de săptămâni. Consultă politica companiei de feribot înainte de a face rezervarea, pentru a nu avea surprize neplăcute la îmbarcare.

„În cazul excursiilor mai lungi pe apă, cum ar fi croazierele, este indicat ştii dacă ai rău de mare, pentru că acest lucru poate crea un disconfort accentuat. De asemenea, înainte de a opta pentru o astfel de călătorie, trebuie cercetat dacă există facilităţi la bord, pentru a face faţă în cazul în care apar complicaţii cu privire la sarcină”, explică dr. Silviu Iştoc.

Este sau nu dăunător zborul în timpul sarcinii?

Călătoria cu avionul nu este dăunătoare pentru gravidă sau pentru copil, dar situaţia se schimbă în cazul în care este vorba despre o sarcină cu complicaţii, de aceea este bine ca înainte să discuţi cu medicul. De asemenea, anumite companii aeriene au o politică foarte strictă când vine vorba de femei însărcinate, de aceea este bine să cunoşti aceste detalii înainte de a achiziţiona biletele.

„Probabilitatea de a intra în travaliu natural este mai mare după 37 de săptămâni şi după 32 de săptămâni, dacă vorbim de sarcină cu gemeni. După săptămâna 28 de sarcină, compania aeriană poate solicita o adeverinţă de la medicul ginecolog care să confirme că nu există riscuri sau complicaţii. În timpul zborului, e bine ca gravida să bea multă apă şi să se deplaseze în mod regulat - la fiecare 30 de minute”, explică dr. Silviu Iştoc.

Cum scapi de răul de maşină

„Oboseala şi ameţelile sunt frecvente în timpul sarcinii, deci este important ca în timpul călătoriei cu autoturismul să se consume în mod regulat lichide şi alimente naturale care oferă energie, iar din când în când să se facă opriri pentru oxigenarea creierului şi circulaţia sangvină”, afirmă medic primar, dr. Silviu Iştoc.

Este important ca pe toată durata călătoriei să se păstreze un aer curat în maşină, iar centura de siguranţă să fie poziţionată cu cureaua transversală între sâni şi cureaua abdominală peste pelvis, sub burtă, nu peste burtă. Trebuie să se creeze un mediu confortabil pentru femeia însărcinată pentru a nu se simţi rău până la destinaţia finală.

Aşa eviţi apariţia afecţiunilor genitale!

Înotul este un sport sănătos atât pentru minte, cât şi pentru corp, dar care poate afecta sănătatea aparatului genital, mai ales în cazul femeilor însărcinate. Umiditatea crescută, păstrată mult timp la acest nivel, poate irita suprafetele genitale şi facilitează apariţia infecţiilor, ceea ce poate duce la complicaţii ale sarcinii.

„La mare, la piscină sau oriunde alege să înoate graviduţa, este bine să nu poarte ore în şir un costum de baie umed, pentru a evita apariţia afecţiunilor genitale. Dacă slipul nu se usucă la soare, este indicat să fie schimbat cât mai repede după ieşirea din apă. De asemenea, este recomandat să se spele costumul de baie după fiecare folosire, pentru a îndepărta din ţesătura sa excesul de sare sau alte elemente care pot favoriza aparitia iritaţiilor şi a infecţiilor. Aceste lucruri sunt importante pentru orice femeie, în special pentru cele însărcinate, care trebuie să fie foarte atente la apa în care urmează să intre”, a completat dr. Silviu Iştoc.

Ai grijă la medicamente!

Dacă alegi să mergi într-o vacanţă în afara ţării, nu încerca toate alimentele şi băuturile care-ţi sunt oferite în diferite ţări, mai ales dacă eşti însărcinată. De asemeanea, bea doar apă îmbuteliată.

„Trebuie evitate diareea şi afecţiunile stomacului, simptome cauzate de alimente şi apă. Unele medicamente pentru tratarea disconfortului gastric nu sunt permise în timpul sarcinii. Sunt indicate hidratarea şi consumul de alimente sănătoase pentru protejarea sarcinii”, recomandă dr. Silviu Iştoc.

Mai multe