Cele mai frecvente probleme ale pielii în sarcină
Petele pigmentare
Schimbările hormonale din sarcină provoacă hiperpigmentări ale pielii, care se diminuează sau dispar la câteva luni după naştere. Un exemplu este linea nigra, dunga maronie care uneşte zona buricului şi cea pubiană. Aceasta începe să se evidenţieze în trimestrul 2. Hiperpigmentarea se poate manifesta şi la nivelul sfârcurilor şi areolelor. În general, petele dispar după naştere, dar sunt şi excepţii, când se recomandă anumite tratamente.
Vergeturile
Tulburările homonale afectează elasticitatea pielii şi produc vergeturi, prezentemai ales pe abdomen, coapse, posterior şi sâni. Iniţial, apar sub forma unor linii roşii, care, în timp, se decolorează şi devin alb-sidefii. Cu cât vergeturile sunt mai vechi, cu atât sunt mai dificil de îndepărtat, chiar imposibil. Le poţi preveni evitând acumularea bruscă de kilograme, adoptând o dietă sănătoasă şi hidratându-te, pentru a menţine elasticitatea pielii. De asemenea, aplică pe corp produse cu unt de shea, unt de cacao sau ulei de măsline. Acestea estompează vergeturile primare şi refac elasticitatea pielii.
Masca gravidei
Cloasma gravidică, cunoscută şi ca masca gravidei, se prezintă sub forma unor pete în nuanţe galben, brun şi cenuşiu. Petele sunt diferite, dar în general iau forma unor fluturi, şi sunt localizate pe frunte, obraji şi bărbie. Este cauzată de schimbările hormonale, prin producerea în exces de melanină, cea care dă pigmentul pielii. Vara, petele se accentuează de la soare, de aceea este mai bine să fie limitată expunerea solară. Nu este o problemă gravă şi nu trebuie să ceri ajutorul unui specialist ca să scapi de pete. Acestea dispar în timp, după naştere.
Cuperoza
Caracterizată prin apariţia unor vinişoare roşii la nivelul feţei, urmată de înroşirea tenului, cuperoza este provocată în special de dereglările hormonale. Afecţiunea este mai frecventă la femeile cu tenul deschis şi cele cu piele sensibilă, cu tendinţă de uscare. De obicei, apare din trimestrul 2 şi nu este nevoie de un tratament special pentru o a trata. Evită produsele cosmetic pe bază de alcool şi parfum. Cuperoza se va remite spontan în câteva luni de la naştere.
Mâncărimi şi uscare excesivă
Pielea din zona abdomenului şi a sânilor, care sunt în continuă expansiune, poate fi afectată de mâncărimi. O altă neplăcere este şi uscarea excesivă a pielii. Unele gravide, în special cele cu sarcină gemelară, se confruntă în trimestrul 3 cu băşicuţe roşii pe burtă, care produc mâncărimi insuportabile. Senzaţia neplăcută dispare după naştere. Evită duşurile şi băile fierbinţi, care usucă şi mai tare pielea. Se recomandă utilizarea unor produse de îngrijire pe bază de uleiuri. De asemenea, îmbracă ţinute din bumbac şi evită materiale textile care agravează pruritul.
Alte posibile neplăceri
În trimestrul 3, unele gravid se pot confrunta cu vene sparte (cunoscute şi ca vene spider, pentru că se întind ca o pânză de păianjen). Vasele de sânge de la suprafaţa pielii se sparg din cauza presiunii exercitate de uter asupra venelor bazinului şi de creşterea cantităţii de progesteron. În cele mai multe cazuri, dispar de la sine după naştere, dar sunt şi situaţii când este nevoie de ajutorul unui medic specialist.
Sfatul specialistului
Dr. Oana Clătici, medic specialist dermatolog la Spitalul Universitar de Urgenţă, Bucureşti
La aproximativ 50-90% din femeile însărcinate apar vergeturi, linii sau benzi liniare iniţial roşii violacee, apoi alb-perlat. Apar de obicei în trimestrul 2 de sarcină, prin alterarea fibrelor de colagen şi elastină, din cauza întinderii brutale şi rapide a pielii şi a creşterii nivelului anumitor hormoni în sânge (estrogeni). Vergeturile sunt asemănătoare cu cicatricile, pentru că se estompează, dar nu dispar complet în timp. Prevenirea lor este esenţială. Se recomandă folosirea regulată de produse dermatocosmetice de la începutul sarcinii.