Cât de gravă este hipertensiunea în sarcină?

Alături de efectuarea analizelor uzuale de sânge şi a ecografiilor, în sarcină este nevoie şi de măsurarea regulată a tensiunii arteriale, deoarece creşterea valorilor acesteia poate da complicaţii atât la mamă, cât şi la făt. Creşterea tensiunii peste 140/90 mmHg trebuie să fie un semnal de alarmă în sarcină.

Sarcina poate induce hipertensiune la femei normotensive sau poate agrava o hipertensiune deja existentă.

La gravidă, pot apărea mai multe tipuri de hipertensiune (HTA). Astfel, hipertensiunea tranzitorie apare către sfârşitul sarcinii şi dispare în primele săptămâni după naştere. În schimb, HTA cronică este diagnosticată înainte de 20 de săptămâni de sarcină şi poate persista mai multe luni după naştere, fiind mai frecventă la femeile cu boli precum cele renale.

Tratamentul depinde de gradul de severitate al hipertensiunii. În formele uşoare şi medii, este nevoie de regim special, sărac în sare, şi de repaus la pat. În cazuri mai grave, este nevoie de tratament cu anumite hipertensive sau chiar de internare, pentru atenta evaluare a stării gravidei.

Valorile crescute ale tensiunii arteriale duc la îngustarea vaselor de sânge inclusiv ale celor de la nivelul uterului, care alimentează fătul cu substanţe nutritive, ceea ce îi poate afecta creşterea.

Eclampsia, complicaţie gravă

Tensiunea arterială crescută, însoţită de un nivel crescut al proteinelor în urină (proteinurie), edeme, scăderea vederii, somnolenţă şi dureri de cap reprezintă preeclampsia, frecventă mai ales după 20 de săptămâni de sarcină. Această complicaţie necesită o monitorizare atentă, atât a gravidei, cât şi a fătului, fiind nevoie, de multe ori, de spitalizare. Edemul cerebral, tulburările de coagulare şi hemoragiile sunt câteva dintre complicaţiile mamei, iar în cazul fătului pot apărea greutatea mică la naştere sau, în cazuri grave, moartea fătului. De asemenea, preeclampsia poate evolua spre eclamspsie, manifestată prin convulsii şi comă. Această complicaţie produce o serie de modificări sanguine (creşte vâscozitatea sângelui), hepatice, renale şi la nivelul sistemului nervos central. Pentru prevenirea acestor riscuri, se poate opta pentru declanşarea naşterii înainte de termen.

Sindromul antifosfolipidic poate duce la avort

Sunt mai expuse a face preeclampsie şi eclampsie femeile cu sindrom antifosfolipidic, o afecţiune în cadrul căreia organismul produce anticorpi împotriva unor proteine din sânge cu rol în coagulare. Sindromul antifosfolipidic favorizează apariţia trombozelor arteriale sau venoase, precum şi pierderi de sarcină, naştere prematură sau moartea fatului. De aceea, este bine ca în cadrul primelor analize recomandate în sarcină să fie incluse şi testele de coagulabilitate a sângelui, mai ales când există suspiciuni în acest sens. „Tulburările de coagulare îmbracă două aspecte patologice, numite trombofilie şi sindrom antifosfolipidic. Aceste tulburări de coagulare pot induce tromboză placentară şi/sau în cordonul ombilical şi pot duce la moartea fătului în uter”, menţionează doctorul Gheorghe Peltecu, medic primar obstetrică-ginecologie la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Filantropia” din Bucureşti.

Acestea sunt necesare şi femeilor care au avut la sarcinile anterioare complicaţii precum desprinderea de placentă. Sindromul antifosfolipidic poate fi pus în evidenţă cu ajutorul unor analize de sânge, printre care anticorpii anticardiolipinici, anticoagulantul lupic şi anticorpi anti-beta 2 glicoproteina 1. Gravidele diagnosticate cu sindromul antifosfolipidic trebuie să urmeze un tratament cu heparină şi cu aspirină.