Boli pe care le poţi combate prin remedii homeopatice în sarcină şi alăptare
Alergiile, bolile respiratorii, urinare şi digestive sunt doar câteva dintre problemele de sănătate care se pot trata blând, cu ajutorul homeopatiei care stimulează mecanismele de vindecare ale organismului şi cresc imunitatea. Nnu au efecte secundare, nu dau dependenţă şi nu sunt toxice.
Afecţiunile recurente
Afecţiunile care revin de mai multe ori pe an, migrenele, bolile de piele, respiratorii, urinare se numără printre cele pe care le poate trata un homeopat. Pe lângă tratamentul clasic, se poate lua şi unul homepat. Un medic specialist cu specializare în homeopatie poate să indice tipul, modalitatea de administrare şi mai ales dozele preparatelor homeopatice potrivite. Toate acestea sunt stabilite în funcţie de:
- tipul boli,
- istoricul fiecăruia,
- bolile celor din familie,
- constituţia fizică,
- tipul de personalitate,
- intoleranţe alimentare,
- eventuale traume emoţionale recente.
Ştiai că…
…respectarea regulilor de administrare a tratamentului homeopat influenţează efectul acestuia într-o oarecare măsură? Pentru a avea efectele dorite, este important să fie luat între mese sau cu o jumătate de oră înainte de masă.
Citeşte şi: Dr. Carmen Zăpucioiu: „Homeopatia tratează persoana, nu boala“
Problemele respiratorii
Alergiile sezoniere, afecţiunile respiratorii, digestive, ginecologice, bolile de inimă, precum hipertensiunea, insomnia, depresia, stresul - toate pot fi tratate mai uşor şi fără a crea dezechilire în corp cu ajutorul unui tratament homeopatic. Există o gamă largă de probleme de sănătate pe care un medic homeopat te poate ajuta să le combaţi, să le ameliorezi simptomele şi să le răreşti frecvenţa cu care apar.
Pont
În perioada de tratament trebuie evitate pastele de dinţi cu mentol, ceaiurile de muşeţel şi de mentă.