Îi interzici copilului să plângă? Ce efecte poate avea acest lucru asupra lui

„Taci, nu mai plânge!” Câţi dintre noi n-am auzit asta crescând? Majoritatea copiilor încă o aud. Este o replică, care se perpetuează până în ziua de azi, ca un ecou care se propagă, sigur şi precis. Vine din urmă cu foarte mulţi ani şi a trecut ca o moştenire, de la o generaţie la alta. Unii au refuzat această moştenire, în timp ce alţii au ales să şi-o asume, dar şi să o paseze mai departe.

Psihologul Andra Tănăsescu, vicepreşedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), consideră că atunci când ni se interzice să plângem, practic ni se neagă trăirea emoţiilor din acel moment. Dacă peste această respingere şi interdicţie, până la urmă, vine şi un comentariu de genul „te faci de râs”, „mă faci de ruşine”, „o să râdă lumea de tine”, „nu trebuie să arăţi că eşti slab” ş.a.m.d., se porneşte un domino de efecte care, în lanţ, ajung să ne strice treburile ca adulţi. “Atunci când ni se zice să nu mai plângem, ni se neagă întreaga existenţă din acel moment. Ajungem să învăţăm că nu vom fi niciodată doriţi şi acceptaţi dacă ne arătăm suferinţa şi astfel, alegem să nu mai arătăm ceea ce simţim. Practic, începem să ne deconectăm de la trăirile noastre interioare şi să ne gândim emoţiile. Acest lucru duce la raţionalizare, la accesarea şi folosirea resurselor care nu ne pot ajuta cu adevărat să găsim soluţii. Fără a ne da voie să simţim şi să manifestăm emoţiile trezite de diferite evenimente, ajungem să ne simţim blocaţi în mintea şi corpul nostru, trăind cu un sentiment de inadecvare dar şi de greutate, ducând după noi acele greutăţi emoţionale neprocesate”, explică psihologul Andra Tănăsescu. Deprindem mecanisme de coping care pot deveni problematice Mai mult, specialistul este de părere că ajungem să ne formăm mecanisme prin care să nu mai reacţionăm emoţional, dacă ajungem să credem că exprimarea emoţională este greşită. Formăm un fel de pârghie care ne trece direct în raţional şi putem ajunge într-atât de departe, încât atunci când apar evenimente noi ce pot trezi emoţii, să nu avem nici o reacţie. “Acest lucru poate fi problematic atât în relaţie cu ceilalţi, cât şi cu noi înşine. Sunt persoane care, spre exemplu, ajung să se judece că n-au nici un fel de sentiment sau trăire emoţională şi îşi construiesc credinţa că sunt „stricaţi” şi că nu merită să se bucure de viaţă. Emoţia reprezintă energie. Precum curentul care trece prin cabluri şi alimentează orice dispozitiv conectat la el, similar funcţionează şi emoţiile pentru corpul nostru. Dacă noi trăim emoţii, dar le blocăm repede într-un recipient imaginar, din dorinţa de a nu le lăsa să se manifeste, practic blocăm energia acelei forţe vii şi ajungem să fim încărcaţi cu toate acestea. Greutatea acelei energii stagnante din corp se duce pe organe şi astfel, putem ajunge să ne îmbolnăvim fizic, din cauza reprimării suferinţei emoţionale. Din moment ce exprimarea emoţională vine, de cele mai multe ori, în interacţiunile cu ceilalţi, dacă ajunge să o asociem cu un comportament nedorit, putem opta să limităm sau chiar să oprim orice interacţiune cu cei din jur. De ce? Pentru că este mai simplu să eviţi să trăieşti emoţii noi, să fii provocat, decât să trebuiască să faci faţă unor posibile provocări noi, neprevăzute. Astfel, plânsul este întotdeauna îndreptăţit şi potrivit pentru copilul care plânge, căci el încă nu ştie o altă modalitate de a-şi exprima emoţiile. La fel şi pentru noi, adulţii, atunci când nu avem la îndemână acea altă cale de exprimare, când ne ia trăirea pe dinainte sau când ăsta e pilotul automat cu care am crescut”, declară psihologul Andra Tănăsescu, vicepreşedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Sfaturile psihologului: Ce poate ajuta în situaţiile în care copilul plânge „din nimic”?

fără a judeca, pentru că el are nevoie ca emoţiile sale să fie recunoscute, nu are nevoie de sfaturi (valabil de multe ori şi pentru noi, ca adulţi).

– să-i dăm un nume emoţiei, ca să o poată recunoaşte ulterior.

– venim în întâmpinarea emoţiei exprimate şi îi arătăm că i-o respectăm, că ea este reală pentru el, iar noi nu o minimizăm.

– îl putem invita să vorbească despre ce s-a întâmplat şi ce nevoie nu i-a fost îndeplinită în acel

. În felul acesta îl ajutăm să gestioneze emoţiile şi să descopere modalităţi de reglare a lor, având ca rezultat dezvoltarea lor ca adulţi echilibraţi, capabili de a-şi gestiona emoţiile chiar şi în cele mai provocatoare momente ale vieţii lor.

Citeşte şi: