Exerciţii de gimnastică pentru a stimula mersul la copii (VIDEO)
Mulţi părinţi sunt nerăbdători să-şi vadă pruncul făcând primii paşi şi se cam stresează pentru că al lor nu a început încă să meargă, iar al altora da.
Cei mici încep să meargă începând de la 8 luni, dar acest lucru la unii copilaşi poate porni mai târziu, o limită fiind pragul de 18 luni.
Pediatrii explică faptul că aceste mişcări sunt menite în timp să-l facă pe copil să înceapă să meargă şi să-şi ţină echilibrul.
Gimnastica uşoară ajută la stimularea şi tonifierea musculaturii la nivelul membrelor superioare şi inferioare, dar şi la gât, abdomen şi restul corpului.
Şi prima băiţă poate reprezenta un tip de exerciţiu, când i se masează pe rând mâinile şi picioruşele. Şi faptul că dau din mâini sau picioare este tot un fel de mişcare.
Înainte de a începe gimnastica pentru bebe, cere sfatul pediatrului! Toate mişcările se introduc treptat şi numai la sfatul acestuia.
De regulă, cel mic începe întâi să meargă târâş, alt pas fiind rostogolitul. Urmează apoi mersul de-a buşilea şi ridicatul în funduleţ.
1 lună
Unii medici spun că poţi începe să faci mişcări cu cel mic încă de la o lună.
Exerciţiul pentru mâini: se culcă bebeluşul pe spate, se ia un braţ şi se întinde foarte uşor spre urechi, apoi se readuce în poziţia inţială. Se face la fel şi cu celălalt braţ.
Exerciţiu pentru picioare: se culcă sugarul tot pe spate, se ia câte un picioruş şi se îndoaie uşor, apoi se întinde. Se repetă şi cu celălalt membru inferior.
4 luni - 1 an
Începând cu vârsta de 4 luni, se pot face în fiecare zi următoarele exerciţii: bicicleta cu picioarele, rostogolitul pe o parte şi morişca cu braţele (rotirea braţelor înainte şi înapoi). Astfel, cel mic va fi încântat, va lua totul ca pe o joacă şi va aştepta zilnic să facă aceste exerciţii.
Cu timpul va începe să-şi coordoneze mişcările pentru a-şi menţine echilibrul.