Curajul primilor paşi

Îmi amintesc cu drag şi multă mândrie de primii paşi ai lui Nichita. La nici 10 luni împlinite, întorşi acasă după o plimbare lungă prin parc, iată că-mi zăresc piticul înaintând spre o anume jucărie fără a se sprijini de nimic. 1,2, 3... buuuf!

Am înmărmurit – de bucurie, de emoţie, de nedumerire. Fără să scoatem o vorbă, eu şi tati ne-am uitat întrebător unul la altul, căutând acea confirmare - ”Văzurăm oare bine?”.

Şi da!, am văzut tare bine, Nichita nu s-a lăsat deloc intimidat de prima căzătură, a uitat şi de jucăria spre care ţintea, acum preocuparea lui era exersarea mersului de răţoi top-model.

Adevărata aventură începuse. Simţeam cum îşi cucereşte autonomia, impunându-şi, din ce în ce mai mult, autoritatea. Micuţul-ghid stabilea traseul plimbărilor noastre, eu trebuia să-l urmez, mai mult îndoită de spate, de frică să nu se dezechilibreze.

Uşor nu era, însă când îl vedeam aşa haios şi ambiţios, atrăgând laude şi priviri pline de admiraţie, îmi înflorea sufletul de fericire.

Pe lângă temperamentul activ, de explorator înverşunat, probabil, succesul şi curajul primilor paşi se datorează şi faptului că nu am folosit premergător, antemergător şi nicio altă invenţie promovată drept utilă în dezvoltarea mersului la copii.

Masaj şi gimnastică, zilnic

Tati îl răsfăţa regulat cu masaj, optam zilnic pentru joaca de-a gimnastica, ajutându-l astfel să-şi întărească muşchii. Pe lângă toate astea, l-am lăsat pe Nichita să exerseze singur, ţinându-se de mobilă, pat sau de perete.

Chiar şi atunci când îmi cerea mâinile ca să-l plimb prin casă, făceam în aşa fel încât să aleagă varianta mersului de unul singur. În acest fel, căpăta mai multă siguranţă în forţele propii, îndrăznind să ia pulsul primilor paşi mai repede şi mai uşor.

Cât de util este premergătorul

Iniţial, nu m-am documentat şi-i pregătisem piticului un premergător de marcă (că de, credeam orbeşte în reclamă). Era indicat pe el 6+, aşa că la aniversarea de jumătate de an am desfăcut cutia! Proastă mişcare!

A doua zi, la vizita de rutină la medicul-pediatru, aflasem că premergătoarele pot fi extrem de periculoase şi sunt stric interzise până în momentul în care bebe are musculatura suficient de dezvoltată pentru a se ridica de unul singur în picioare (adica pe la 8 luni).

Cu acest tip de ”ajutoare” riscam ca bebe să se obişnuiască cu ideea de a fi sprijinit mereu, iar curajul de a merge singur să întârzie cu mult.

Musculatura i-ar fi fost forţată şi ar fi avut tendinţa de a merge în vârful degetelor. Bine că păstrasem factura, am împachetat produsul ”miracolos” ce promitea siguranţa primilor paşi şi l-am returnat de îndată, cu argumentele de rigoare.

Dacă ai întrebări pentru Valentina i le poţi trimite pe e-mail: remediisanatate@click.ro