Cum să-i dai copilului mai multă încredere în el
Dă-i timp să capete curaj Când se află în colectivitate, lasă-l să vorbească el cu ceilalţi copii. Dacă vrei să se descurce singur, trebuie să urce şi singur scara toboganului. Rămâi însă aproape, ca să ştie că poate conta pe tine. Explică-i cum să se poarte la locul de joacă, cum să se prezinte unui copil străin la o petrecere sau cum poate iniţia un joc de grup. Este doar un exemplu, dar în orice altă situaţie poţi proceda aşa, pentru a-i demonstra că poate face orice doreşte, fără ajutor. Înscrie-l la cursuri de actorie sau ia-i un animal de companie Studiile au arătat că animalele, câinii în special, îi ajută pe copii să empatizeze mai uşor şi să fie mai calmi, mai comunicativi. Înscrie-l la cursuri, cum ar fi unul de actorie sau de dans. Ajută-l să facă un sport de echipă. Sunt moduri ideale să aibă un pretext pentru a intra în vorbă cu copii şi tineri de vârsta lui cu care, în mod obişnuit, n-ar fi îndrăznit să vorbească. Încurajează-l la concursuri, sărbătoreşte-i reuşitele şi fii alături de el, mai ales atunci când are un eşec, când lucrurile nu merg bine, asigurându-l că eşti mândră de el oricum. Nu te feri să-l lauzi mai des Lipsa de încredere vine din sentimentul că nu poate face nimic cu propriile forţe. Demonstrează-i că are motive să fie admirat şi laudă-l pentru ceea ce face bine. Încurajează-l să vorbească despre reuşitele lui amicilor, rudelor. Un moment important pentru un copil timid poate fi aniversarea zilei lui de naştere, la care să-i invite pe copiii pe care-i simpatizează şi de care nu îndrăzneşte să se apropie. Permite-i să aleagă singur Transmite-i mereu celui mic mesajul că îl iubeşti în mod necondiţionat pentru că este, şi nu pentru că face sau alege ca tine sau ca el! Lasă-l să ia decizii sigur. Este normal să greşească şi să se corecteze singur aceste greşeli şi să înveţe din ele. Fă-l să înţeleagă că timiditatea va trece la un moment dat şi că, pentru asta,este nevoie de exerciţiu. Arată-i care sunt calităţile lui Văzând că-l judeci negativ sau că-l critici excesiv, se va închide mai mult. Dacă-i arăţi câte calităţi are va căpăta încredere în el. În copilărie, orice îi poate cauza frustrări emoţionale. Vorbind cu el, îl vei ajuta să fie mai deschis cu cei din jur şi să-ţi îmbunătăţească abilităţile sociale. Empatizează cu timiditatea copilului tău şi nu-l face să-i fie ruşine.