Cum îţi poate îmbolnăvi grădiniţa copilul

21 aprilie 2016   Discuții între mămici

Tipul acesta de îmbolnăvire se tratează destul de uşor, chiar dacă atunci când copilul are febra 39 ne vine să ne urcăm pe pereţi şi ni se pare capătul pământului. Sau dacă nu ştim cum să gestionăm zilele pe care cel mic trebuie să le petreacă în casă pentru că are pojar. Vorbesc despre cum grădiniţa îţi poate îmbolnăvi psihic copilul, despre cum îi poate dezvolta frustrări, fobii şi cum îl poate transforma dintr-un copil sociabil într-unul extrem de timid.

Totul cu doar câteva cuvinte. Şi dacă nu acţionăm rapid, s-ar putea ca acestea să-l afecteze destul de serios şi să nu se mai poată remedia într-un interval de timp decent. Am să vă povestesc ce ni s-a întâmplat nouă atunci când fetiţa noastră avea trei ani.

M-am străduit să o înscriu la o grădiniţă lângă serviciul meu, legea îmi permite acest lucru, pentru că este o instituţie bine cotată. Şi credeam că am obţinut un mare succes.

Însă, după doar câteva săptămâni de grădiniţă aveam să regret că nu am dus-o la una lângă casă. Chiar dacă nu se prea înghesuia nimeni acolo. Dar poate nu am mai fi trăit aceste scenarii demne de poveste.

M-a sunat într-o zi soţul meu să-mi povestească cum se joacă fetiţa mea:

Era clar că termenul puşcărie nu îl auzise în casa mea. Deci la grădiniţă se petrecea ceva. Aşa că m-am dus să discut cu educatoarea. Pe la 10:30.

Au paznic la uşă, dar ştia că sunt jurnalistă şi nu a îndrăznit să nu mă lase să intru. Se auzea gălăgie în clasă. Mă gândeam că nu e nimeni. Aveam nervi! Aşa că nici nu am mai ciocănit. Dar când am intrat, tocmai vedeam ce un copil era bine ciufulit de educatoare şi-i spunea: măi băiatule, mă înnebuneşti, te dau afară!

I-am spus că nu aşa se procedează, dar în loc de scuze, mi-a răspuns:

În tot acest timp, fetiţa mea stătea retrasă într-un colţ. Era plânsă. Am luat-o şi nu ne-am mai întors aici. Aşa că, aveţi grijă la oamenii care au grijă de micuţii dvs. E mai important să cunoaşteţi cadrul didactic pe mâna căruia vă lăsaţi copilul decât unitatea la care-l înscrieţi.

Mai multe