Cum îl înveţi pe cel mic să doarmă singur
De când l-ai născut, grija ta s-a îndreptat mai mult asupra copilului şi nu ai mai putut avea o viaţă intimă cu soţul tău, căci rodul dragostei voastre nu poate dormi singur. Dacă uneori te mai ajută părinţii tăi, totuşi nu poţi să-l laşi pe prichindel toate nopţile la ei. Oricum cu greu adoarme fără tine şi vă despărţiţi cu plânsete.
Unii părinţi îl culcă pe cel mic în pătuţul lui de unde acesta nu poate să cadă. Patul respectiv este un real ajutor pentru copil căci el se obişnuieşte să doarmă singur. Treptat, se face trecerea de la locşorul lui, la un pat pentru copii de vârstă preşcolară, unde poate dormi mai mulţi ani, până se înalţă.
Ştiai că...
... potrivit Fundaţiei Naţionale a Somnului (National Sleep Foundation) cel puţin 24% dintre părinţi au această problemă cu copiii lor? Copiii lor dorm cu ei cel puţin în prima parte a nopţii.
Teama de a dormi singur
Copilaşii se obişnuiesc să doarmă cu părinţii pentru că simt nevoia de siguranţă, afecţiune, le e frică de întuneric şi de vise urâte. Atunci când visează ceva care îi sperie, vor să le fie părinţii aproape să-i ajute să treacă peste acele coşmaruri. De abia când mai cresc vor să aibă spaţiul lor şi să fie independenţi.
Grădiniţa
Majoritatea părinţilor îşi duc copiii la grădiniţă pentru a se acomoda cu ceilalţi copii, iar ei merg în acest timp la serviciu. Dacă cel mic este lăsat să doarmă la prânz unde dorm şi ceilalţi colegi, se va acomoda să stea singurel şi să doarmă fără părinţi. Odată cu sosirea nopţii copilaşul revine la vechiul obicei şi sare în patul părinţilor.
Jocul
Când eşti acasă cu el îi poţi propune un joc: schimbarea rolurilor. Tu vei fi copilul, iar el mama. Şi începi să procedezi exact cum face el: la fiecare pas îi zici „mami vreau apă“, „mami vreau la toaletă“, „mami vreau acadele“ şi începi să te tânguieşti, apoi îi zici „mami, mă doare burtica“, „mami cumpără-mi jucăria aceea“, “mami mi-e somn“ şi tot aşa. Într-o seară faceţi acelaşi joc, iar el când vrea să stea să se joace cu tati, mergi şi îi zici „mami mi-e somn“, categoric nu o să-i placă. Va învăţa treptat că nu e aşa uşor să ai un copil care tot timpul cere ceva şi plânge şi că unele lucruri le poate face şi singur.
Camera lui
Într-o zi îl poţi ruga să-ţi deseneze sau picteze cum şi-ar dori să arate camera lui. Apoi puteţi merge să căutaţi împreună mobilă şi vopsea pentru camera visurilor lui. Îi vei lua şi un birou şi o măsuţă unde să se joace şi să îşi pună în practică hobby-urile lui creative. Căci să nu uităm, cei mici sunt plini de imaginaţie.
Îi poţi pune steluţe fluorescente ca să-i lumineze tavanul noaptea. Seara îi vei spune câte o poveste până adoarme. De asemenea, îi poţi povesti cum erai tu când ai fost mică şi cât de curajoasă ai fost când ai dormit pentru prima oară în camera ta şi cât de mult îţi plăcea să petreci mult timp acolo cu jucăriile şi că îţi făcusei un atelier creativ şi o bibliotecă. Îi poţi da exemplu alţi copii curajoşi care dorm singuri şi sunt tare fericiţi că au cuibuşorul lor.
Orarul de somn
Învaţă-l pe copil că înainte de culcare trebuie să fie curat, deci se se spele pe corp şi pe dinţi, iar apoi dacă e cazul, să-şi spună rugăciunea înainte de somn. Îi poţi citi şi povestea lui preferată dacă îşi doreşte acest lucru. Specialiştii spun că cel mic nu trebuie lăsat să aibă în camera sa televizor, tabletă ori calculator (laptop). Camera lui trebuie să fie pentru dormit şi nu trebuie să piardă timpul înainte de culcare pentru că altfel nu se va mai culca la timp şi îşi va deregla somnul. Nu sta cu el până adoarme, astfel se va obişnui să adoarmă singur. La cerere poţi lăsa uşa camerei sale deschisă pentru a-l auzi dacă te strigă noaptea.
Demontează miturile cu monştri!
Explică-i că aceste creaturi sunt doar în cărţile de poveşti şi în filme şi că nu au existat niciodată, astfel că nu are de ce să-i fie frică să doarmă singur. Îi poţi dărui jucării de pluş cu care să doarmă, prezenţa lor creându-i micuţului o stare de confort.
Micul dejun
Dacă a fost cuminte şi nu a plâns noaptea, venind la voi în pat, îi poţi face un desert sănătos drept răsplată. Îl poţi lăsa la joacă mai mult decât în alte zile sau să vadă desenele lui preferate înainte de somnul de la amiază.