Copilul are autism sau nu?

Înainte de a împlini vârsta de 2 ani, copilul ar trebui să aibă deja o serie de achiziţii lingvistice, cognitive, de socializare, după cum indică psihologul Daniela Gavankar. Uite ce ar trebui să ştie să facă un micuţ de până în doi ani! 1. Limbaj şi comunicare – copilul de până la doi ani trebuie să ştie: - să execute comenzi simple, fără a i se da indicaţii prin gesturi; - să poată da sau arăta 10-12 obiecte familiare, la cerere; - să indice 3-5 imagini dintr-o carte, când i se cere; - să arate cel puţin 3 părţi ale corpului său şi ale celorlalţi; - să răspundă la întrebarea „ce este asta?”; - să îşi spună numele sau porecla şi să îi numească şi pe ceilalţi membri ai familiei, alături de care locuieşte; - să numească jucării; - să răspundă cu „DA” şi „NU” la întrebări care necesită un astfel de răspuns. 2. Socializare – până la doi ani, copilul trebuie să ştie:

- să facă „Pa”;

- să răspundă când este strigat pe nume, privind persoana care i se adresează sau întinzând mâinile spre ea;

- să imite mişcările simple ale unui copil în joc;

- să imite adultul în acţiuni simple;

- să caute contactul ochilor 2-3 minute;

- să respecte interdicţia când i se spune „NU!”;

- să salute cunoştinţele când i se cere;

- să ţină o carte adultului pentru a i se citi din ea;

- să ia parte la jocuri pentru o perioada scurtă (împinge maşina, aruncă mingea la alt copil);

- să aibă contact vizul cu persoana căreia îi „cere” ceva.

– înainte de cea de-a doua sa aniversare, copilul ar trebui să se descurce, să mănânce independent cu lingura şi să bea cu ceaşca (chiar dacă varsă puţin), să folosească gesturi sau cuvinte pentru a atrage atenţia că are nevoie de a merge la toaletă, să îşi poată scoate hainele (şosete, pantaloni, jachete cu nasturi, etc.). Desigur, sunt multe cazuri în care copilul preferă ca adultul să facă multe în locul lui, însă trebuie făcută distincţia între „a vrea” şi „a putea”.

– copilul învaţă înaintea vârstei de doi ani să execute gesturi simple la cerere (ridică mâinile), să asocieze obiecte asemănătoare, dar şi obiecte cu imaginea lor, să arate spre sine când este întrebat, să suprapună 3 cuburi la cerere, să mâzgălească cu creionul, să dea paginile unei cărţi.

„Un copil autist poate să fie vesel, activ, „lipicios” cu părintii şi apropiaţii lui. Mama poate spune „Eu mă înţeleg bine cu copilul meu, înţeleg ce vrea.” Întrebare este dacă şi ceilalţi îl înţeleg, dacă copilul îşi poate face cunoscute dorinţele, nevoile, dacă împărtăseşte cu ceilalti bucuria, supararea. De aceea e important să fiţi atenţi şi la alte semne care v-ar putea îndrepta către cabinetul unui specialist”, atrage atenţia psihologul Daniela Gavankar.

Printre aceste semne se numără următoarele:

- nu răspunde la solicitările adultului (decat atunci când „vrea”) şi pare că nu aude sau nu înţelege ceea ce i se cere;

- protestează în momentul în care i se cere ceva şi se insistă în primirea unui răspuns;

- jocul îi este marcat de un caracter stereotip (foloseşte obiectele sau jucăriile mereu în acelaşi fel – le închide/deschide, bate cu obiectele în anumite locuri, le învârte etc.);

- nu foloseşte obiectele în scopul lor uzual (le linge, scutură, plimbă sticle pe care le umple şi le goleşte etc.);

- prezintă probleme de alimentaţie şi de somn;

- nu doreşte să folosească cuvinte cu sens de comunicare;

- merge pe vârfuri;

- repetă la nesfârşit anumite sunete, cuvinte, reclame TV etc. (ecolalie).

Dacă aveţi de bifat un item sau doi din toată lista şi, mai ales, dacă asta se întâmplă cu o frecvenţă şi o intensitate mică, motivele de îngrijorare sunt minime. Dar dacă lista cuprinde mulţi itemi, avem de-a face cu un copil care are nevoie de ajutor suplimentar. Nu ezitaţi să-l cereţi!