«Ce tip de pâine să-i dau copilului?»

26 ianuarie 2017   Discuții între mămici

Adevărul este că pâinea e un aliment complet, care trebuie consumat cu moderaţie, dar nu trebuie să lipsească din alimentaţia copiilor. Pâinea cea mai sănătoasă este cea făcută în casă sau cea care conţine doar apă, făină şi sare. Toţi nutriţioniştii sunt unanim în favoarea pâinii integrale din grâu, orz, ovăz.

Integrală

Un copil trebuie să consume şi pâine albă şi neagră, însă pâinea integrală este de bază. Aceasta este mai nutritivă deoarece conţine mai mulţi carbohidraţi.

Este şi o bună sursă de proteine, vitamina E, calciu, potasiu, fosfor, fier şi zinc. Combate constipaţia, frecvent întâlnită la copii, iar fibrele alimentare din pâinea integrală reduc nivelul colesterolului din sânge. Este important şi ca pâinea să fie dospită cu maia, nu cu drojdie.

Graham

Aceasta este bogată în elemente care sunt indispensabile organismului, precum fosfor, potasiu, magneziu, calciu şi vitamina E. De asemenea, conţine cu 40% mai mult fier decât pâinea albă.

Albă

Pâinea albă este cel mai blamat tip, majoritatea persoanelor eliminând-o complet din alimentaţie de teamă să nu se îngraşe. Într-adevăr, pâinea albă poate predispune la îngrăşare, însă doar dacă este consumată în exces şi în combinaţie cu proteine sau cu lipide.

Un alt neajuns al acestui tip de pâine este numărul mic al fibrelor alimentare şi a vitaminelor. De aceea, apariţia celor mai multe cancere de colon este legată de consumarea în cantităţi mari a pâinii albe.

În schimb, este singurul tip îmbogăţit cu calciu, un mineral indispensabil corpului, şi, de aceea, este indicat în special copiilor şi bătrânilor.

Mai multe