„Ce boli pot transmite copilului meu?”

27 noiembrie 2017   Discuții între mămici

Cancerul mamar

În privinţa cancerului de sân, cercetările au relevat faptul că mutaţile unor gene (BRCA1 şi BRCA2) influenţează declanşarea maladiei. Aproximativ 15% din cazurile de cancer mamar sunt ereditare. De aceea, dacă o rudă de gradul 1 a suferit de această formă de cancer, autoexaminează-ţi sânii lunar şi nu ezita să faci regulat o mamografie începând cu vârsta de 45 de ani.

Rezistenţa la insulină

Diabetul zaharat poate fi moştenit de la părinţi. De fapt, dacă ambii părinţi suferă de diabet de tip, şansele de a suferi şi copiii de această afecţiune sunt mai mari faţă de cei care nu au avut această boală în familie. Riscul este ridicat şi dacă ambii părinţi au diabet de tip I, insulinodependent (o şansă din patru) sau dacă numai unul dintre părinţi a fost diagnosticat cu diabet. Alăptarea copilului până la vârsta de 6 luni, urmată de o alimentaţie sănătoasă şi de mişcare regulată de-a lungul vieţii scade riscul de apariţie a bolii.

Glaucomul

Glaucomul afectează vasele de sânge şi scade nivelul unor antioxidanţi care menţin ochii sănătoşi. Dacă ambii părinţi au avut probleme de vedere din copilărie, copiii lor au un risc 6 ori mai mare de a suferi la rândul lor de boli oculare. De aceea, este important să se facă un examen ocular la copiii care n-au atins vârsta şcolară. Un oftalmolog va observa şi cele mai mici semne de boală încă din stadiu incipient.

Bolile de oase

Dacă o persoană pierde în înălţime odată cu înaintarea în vârstă şi suferă de osteoporoză, atunci există un risc de 50% să li se întâmple la fel şi copiilor ei. Unii dintre ei este posibil să sufere de ceea ce se numeşte osteoporoză juvenilă, care se manifestă între vârstele de 8-14 ani.

Melanomul

Copiii în familia cărora sunt cazuri de boli de piele riscă să fie la rândul lor diagnosticaţi cu aceeaşi afecţiune. Melanomul este una dintre cele mai frecvente boli moştenite de la părinţi . Este important să ştii dacă există o predispoziţie la boli dermatologice, pentru a evita anumite produse de îngrijire care pot sensibiliza pielea şi pot creşte riscul apariţiei unor boli.

Mai multe