Ce animal de companie i se potriveşte copilului

10 aprilie 2015   Discuții între mămici

Adesea, un animal de companie bine ales tinde să devină un membru al familiei şi, pe bună dreptate, dacă te gândeşti că sunt un sprijin în educarea copiilor. Mai mult, specialiştii susţin că un animal de companie scade tensiunea arterială, nivelul colesterolului şi al substanţelor grase (trigliceride), combate anxietatea şi reduce stresul.

Căţel pentru un copil activ

Dacă adoră căţeluşii şi observi că nu-i prea place mişcarea, alegeţi împreună un astfel de animal de companie. Însoţindu-l la ieşirile din parc sau din împrejurimile casei, copilul va începe să se obişnuiască să facă mişcare.Când vrei să adopţi, caută un câine care a mai fost în compania copiilor. În schimb, puii nu vor da greş niciodată în a-l încânta pe cel mic. Practic, cei doi cresc împreună, învaţă unul de altul. Şi da, ai ghicit, vei avea nevoie de multă răbdare să-l înveţi pe copil cum să se comporte cu animăluţul şi, mai mult, să dresezi căţelul. Ai grijă cine îi dă comenzile în familie! Dacă toţi membri familiei vor face asta, îndemnurile tind să devină confuze.

Pisică pentru un copil răbdător

Pentru că o pisică poate zgâria atunci când e enervată, bruscată sau deranjată repetat din somn, e bine să-i menţii unghiile scurte. Asta măcar până când fiul sau fiica ta înţeleg bine ce înseamnă să ai răbdare. Arată-i cum să se comporte cu pisica, jucaţi-vă şi mângâiaţi-o împreună. Totuşi, pentru a evita orice risc de îmbolnăvire a micuţului, periază pisica, ţine departe copiii mici de cutia ei de nisip şi n-o lăsa afară din casă, pentru a nu intra în contact cu animale bolnave.

Mamifere mici şi peşti ca să ai un micuţ ordonat

Hamsterii, porcuşorii de Guineea, iepurii, dar şi peştii sunt cele mai bune companioane pentru copii, mai ales că pot învăţa de la ele să aibă răbdare şi să fie mai ordonaţi. De la oricare dintre aceste animăluţe va deprinde că lucrurile se aşează într-un anumit loc, aşa cum ele îşi pun alimentele într-un colţ bine ales. Făcându-i curat, deprinzând să-i pună mâncare şi să-i schimbe apa în fiecare zi, copilul va începe să aibă răbdare şi să fie responsabil pentru bunăstarea animăluţului ales. Primul animăluţ, după cinci ani

E bine să iei în calcul de la început faptul că un animal de companie poate cauza răni sau transmite boli copilului. De aceea, odată achiziţionat, animăluţul trebuie vaccinat, iar când dă semne de boală mergi cu el imediat la medicul veterinar. Dacă ai un copil mic, aşteaptă să împlinească vârsta de cinci ani. Aşa nu va exista niciun risc de vărămare a vreunui dintre ei. De cele mai multe ori, copilul este cel care nu ştie cum să se comporte cu animalul de companie şi este posibil să-l bruscheze şi să-i facă rău fără să vrea, mai ales dacă acesta din urmă este micuţ.

Nu sunt indicate pentru copii reptilele, iar broaştele pot transmite salmonela.

Mai multe