Când trebuie să ducem copilul la un logoped

Înaintea vârstei de trei ani şi jumătate este firesc ca cei mici să omită, înlocuiască sau să deformeze sunete. În cazul în care copilul a început să vorbească, dar o face foarte “stâlcit” este necesar să-i acordăm timpul necesar învăţării, dar şi dezvoltării aparatului fonoarticulator.

Muşchii limbii, buzelor, obrajilor trebuie să se dezvolte astfel încât să fie capabili să “asculte” comenzile emise de creierul copilului. În această perioadă este important să pronunţăm cuvintele corect şi să nu imităm pronunţia copilului.

Trebuie să ne şi prostim

Pe de altă parte, principiul conform căruia „NU trebuie să ne prostim” atunci când vorbim cu micuţul, uneori este luat mot-a-mot. Astfel, câteodată, părinţii nu se strâmbă cu picii lor, nu le dau voie acestora să scoată limba pentru că nu este frumos şi ca să nu se înveţe aşa, practic să se asigure că vor vorbi corect. Contrar acestor aşteptări şi nescoţând limba şi nestrâmbându-se, copilul nu îşi dezvoltă şi nici nu-şi exersează motricitatea limbii, ceea ce poate duce la o întârziere în dezvoltarea limbajului.

Ar trebui să ne punem un semn de întrebare atunci când copilul are doi-trei ani şi comunică doar non-verbal, prin semne sau prin plâns. Sau spune doar câteva cuvinte, o silabă dintr-un cuvânt, doar începutul sau doar sfârşitul cuvântului. În acest caz este recomandat evaluării şi intervenţiei logopedice.

După 4-5 ani, e nevoie să mergeţi la un specialist

De asemenea, în cazul în care copilul are 4-5 ani şi continuă să deformeze sau să înlocuiască sunete se recomandă evaluarea logopedică.

Uneori tulburările de limbaj sunt asociate cu o întârziere în dezvoltarea generală a copilului. În acest caz se recomandă şi o evaluare psihologică.

În principiu, cu cât copilul este dus mai devreme la logoped, cu atât şansele de a învăţa să pronunţe/vorbească corect, sunt mai mari. Este adevărat că atenţia şi răbdarea unui copil mai mic este fluctuantă, dar se poate lucra prin joacă şi există logopezi specializaţi pe lucrul cu micuţii. Odată cu creşterea în vârstă apare conştientizarea dificultăţii şi aceasta poate fi trăită ca o problemă, ceea ce, de cele mai multe ori, îşi pune amprenta asupra încrederii în sine a copilului şi a dorinţei generale de a comunica.