A fi părinte nu este o joacă

De aproape doi ani sunt mamă şi pe lângă toate bucuriile oferite de acest statut, mi-am dat seama că a fi părinte nu este o glumă, ci o meserie grea, care te face să conştientizezi şi să-ţi asumi responsabilităţi.

Mă întreb adesea dacă sunt o mamă bună, dacă sunt capabilă să-mi cresc copilul corect, oferindu-i o educaţie bună şi şlefuindu-i cum trebuie caracterul.

Încă nu ştiu să răspund la aceste întrebări, dar cert e că de multe ori mă simt îngrozitoare, în ciuda efortului pe care îl depun, zi de zi, pentru a mă perfecţiona.

Un copil îţi schimbă viaţa, îţi schimbă comportamentul, îţi schimbă viziunea asupra realităţii. Ţi-l doreşti din toată inima, ca o formă de împlinire sufletească, de bucurie sublimă şi nimic nu poate fi comparat cu sentimentul de a-l ţine în braţe.

Însă în spatele acestor stări de beatitudine se ascund la fel de multe momente când simţi că lucrurile îţi scapă de sub control, că nu mai ştii cum să abordezi situaţiile-criză, în care cel mic ţipă, se tăvăleşte pe jos, plânge în gura mare şi asta doar pentru că vrea jucăria unui alt copil din parc sau pentru că nu-l laşi să calce prin băltoace.

Ştiu că bătaia nu este ruptă din rai, că violenţa poate avea urmări grave, însă oare câte dintre noi reuşim să ne păstrăm calmul şi să relaţionăm perfect cu copilul nostru?

Trăim într-o lume agitată, stresată, instabilă, în care e greu să rămâi cu psihicul integru. Aici se mai adaugă şi grijile noastre cotidiene, rutina. Toate astea ne obosesc şi ajungem, din păcate, să ne revărsăm amarul pe cele mai scumpe fiinţe din viaţa noastră.

Sunt împotriva educaţiei prin bătaie, dar trebuie să recunosc că mi s-a întâmplat să ridic vocea, să-l urechez sau să-i dau o palmă la fund lui Nichita.

Următoarea secundă regretam amarnic, iar lacrimile lui îmi zguduiau sufletul. În fiecare zi încerc să mă auto-educ, să găsesc şiretlicuri prin care să-l învăţ ceea ce e bine şi rău, să-l fac să înţeleagă că dacă îi interzic ceva este pentru că îl iubesc şi aşa e mai bine pentru el.

Aşa că îl las să pună mâna pe cana fierbinte de ceai, pentru a se convinge singur că e periculos. În fiecare seara mă rog Domnului să-mi dea puterea şi ideile necesare pentru a comunica civilizat cu piticul meu, să empatizăm amândoi şi să ne bucurăm împeună de frumoasele clipe ale copilăriei.

Şi cam aşa, zi de zi învăţ meseria de mamă, uneori merit câte o medalie, alteori nu. E greu, dar e frumos. Bebe mă motivează să fiu un om mai bun, mai echilibrat, mai civilizat.

Pot spune că într-un fel şi el mă educă pe mine, pentru că îmi impune un anumit comportament, prin care trebuie să dau dovadă de înţelepciune, delicateţe, bunătate, voioşie.

Dacă ai întrebări pentru Valentina, le poţi trimite la adresa de mail: remediisanatate@click.ro