VIDEO: Când are nevoie de logoped

6 martie 2014   Copii

Poţi merge cu cel mic la logoped atunci când observi că are dificultăţi de vorbire, de pronunţie sau că omite anumite sunete sau silabe, dar şi atunci când micuţului îi este greu să-şi exprime ideile, gândurile şi emoţiile.

Literele ,,r”, „ţ” şi ,,s” sunt cel mai dificil de pronunţat în cazul copiilor mici. De cele mai multe ori, problemele de pronunţie pot persista chiar şi până la vârsta de 6-7 ani, însă dacă acestea continuă, cu atât mai mult trebuie mers la logoped.

„Logopedia se ocupă cu prevenirea, depistarea şi corectarea tulburărilor de limbaj. Presupune educarea limbajului deficitar, optimizarea comunicării şi a înţelegerii. De asemenea, logopedia are şi un scop educativ, ajutând copilul în depăşirea dificultăţilor şcolare, dar şi a celor de adaptare”, spune psihologul psihoterapeut Ana Moga, de la Clinica Asist, din Bucureşti.

Bâlbâiala se remediază la specialist

Şi bâlbâiala ar trebui să atragă atenţia părintelui. Pentru cei mici, bâlbâiala poate fi o joacă, în special la 3-4 ani, când au tendinţa de a spune mai multe lucruri în acelaşi timp, însă dacă ea persistă, trebuie mers la logoped.

Specialistul îl poate ajuta pe copilul de vârstă şcolară când vine vorba de dificultăţi de însuşire a scrisului sau a cititului.

Jocurile, ca terapie

La prima vizită la logoped, copilul va fi supus unui test, pentru ca specialistul să poată cunoaşte problemele de vorbire ale celui mic. Cu ajutorul poeziilor şi al jocurilor amuzante, specialistul poate comunica mai bine cu cel mic.

Prin educarea auzului şi a personalităţii, specialistul îl ajută pe copil când vine vorba de pronunţarea corectă a sunetului ,,problemă”, prin repetarea unor cuvinte, prin formarea de propoziţii după imagini etc. Ulterior, pe baza jocurilor creative, copilul va reuşi să converseze mult mai uşor.

De ajutor copiilor cu autism

Anumite categorii de copii care suferă de afecţiuni medicale au cu atât mai mult nevoie de ajutorul specialistului logoped. Printre aceştia se numără şi cei care au dificultăţi de auz, cei care suferă de autism, cei cu probleme respiratorii, de înghiţire, dar şi cei care au muşchii slăbiţi în jurul gurii.

Cu ajutorul tratamentelor specialistului, adaptate în funcţie de caz, copilul îşi poate corecta defectele de vorbire.

Cât durează terapia?

În funcţie de fiecare caz în parte, terapia logopedică poate dura între 2 şi 6 luni. Problemele mai dificile pot necesita chiar şi ani.

INFO: Cabinetele de logopedie se găsesc în şcoli şi în grădiniţe.

Mai multe