Unde îl trimiţi pe copil în vacanţa de vară?

1 iulie 2013   Copii

La ţară, la bunici

O vacanţă petrecută la ţară, la bunici este una dintre cele mai sănătoase variante de petrecere a timpului pe perioada verii. Departe de calculator şi de poluarea citadină, el va putea profita din plin de natură, de iarbă verde şi de libertatea de a se juca în voie. Dacă optezi pentru vacanţa la bunici, păstrează în permanenţă contactul cu copilul, prin vizite periodice şi prin telefon, pentru a şti cu ce activităţi îşi umple timpul.

În tabără

Dacă este destul de mare pentru a-şi purta singur de grijă, tabăra este o opţiune de a petrece o parte din vacanţa de vară. Tabăra la munte, la mare sau în străinătate poate fi pentru părinţi un motiv de a se îngrijora pentru siguranţa copilului, însă ea reprezintă şi o etapă în dezvoltarea normală a lui. Astfel, copilul nu numai că va învăţa să relaţioneze mai bine, dar va face un pas important în asumarea unor responsabilităţi, pentru că va fi nevoit să ia singur unele decizii, cum ar fi modul de gestionare a banilor, de exemplu. Înainte de a pleca, informează-l asupra regulilor de călătorie şi asupra faptului că nu trebuie să părăsească grupul de colegi în nicio situaţie.

La şcoala de vară

Avantajul pe care îl oferă şcoala de vară este programul recreativ cât mai diversificat, care poate include vizionări de teatru şi film, ore de pictură, şah, pian, karate, modelaj, înot sau limbi străine. Copilul îşi poate petrece timpul aici într-un mod cât mai distractiv şi plăcut, împreună cu alţi copii de vârsta lui. În plus, copilul îşi poate realiza temele de vacanţă sub supravegherea personalului calificat. De asemenea, cluburile care organizează astfel de şcoli asigură şi servirea meselor principale, programul fiind flexibil, iar copiii putând rămâne aici până seara, când părinţii vin să îi ia.

Acasă

Pentru sănătatea fizică şi psihică a copilului, este indicat să profitaţi de vacanţele în mijlocul naturii, de briza mării şi de aerul proaspăt de munte. Totuşi, acest lucru nu este întotdeauna posibil, mai ales din motive financiare, aşadar unii copii rămân acasă, în oraş, în timpul vacanţei. În acest caz, nu încerca să îi impui un program anume sau să îl împovărezi cu teme suplimentare de vacanţă. Lasă-l să îşi descopere singur pasiuni, eventual oferă-i sugestii. De asemenea, profită de orice moment liber pentru a merge împreună cu el în parcuri, la circ sau la muzee.

Mai multe