Prietenii imaginari, motiv de îngrijorare?

Refugiu virtual

De ce simt cei mici nevoia să facă acest lucru? Psihologii răspund că acesta e modul lor de a face faţă unor situaţii stresante pentru ei la un moment dat, cum ar fi mutarea într-un alt cartier, intrarea la grădiniţă sau pierderea cuiva drag. Statisticile spun că două treimi din copiii preşcolari au un prieten imaginar, care dispare brusc, odată cu înaintarea în vârstă. Prin urmare, nu e un motiv să te îngrijorezi, dacă şi copilul tău vorbeşte cu un personaj invizibil. E important să ştii ce atitudine să adopţi.

Prietenii lui sunt şi prietenii tăi

Ce faci când copilul îţi cere să mai pui un tacâm la masă pentru prietenul lui invizibil? Cel mai înţelept ar fi să intri în joc. Nu nega existenţa amicului imaginar şi nici nu-l acuza pe cel mic că spune minciuni. Inventând un personaj cu care se „întreţine”, el îţi transmite mesajul: „Mami, fii atentă la mine”. Aşadar, urmăreşte-l şi află ce nevoie l-a împins să inventeze un partener de joacă. Spre exemplu, cel mic spune că prietenul lui imaginar a primit cadou o bicicletă. Asta ar putea însemna că îşi doreşte o bicicletă, dar nu îndrăzneşte să ceară. Acceptă ideea unui companion imaginar, dar nu face din asta un scenariu permanent. Asta poate să-l bulverseze pe micuţul tău şi să întârzie „intrarea” în realitate.

Când e cazul să te îngrijorezi?

Sunt totuşi câteva semne care ar trebui să te pună în alertă: cel mic vorbeşte sau îi scrie foarte des prietenului imaginar, face crize când „nu e cu el”. De asemenea, ar trebui să iei măsuri şi dacă nu mai vrea să se întâlnească cu prieteni de vârsta lui, dacă nu mai vrea să iasă în parc sau să se joace, sub pretextul că trebuie să-i ţină companie prietenului imaginar. În acest caz, te poate ajuta un psihoterapeut specializat pe problemele copiilor.