Lipsa de fier la copii: cauze şi tratament
Fierul este unul dintre elementele esenţiale de care are nevoie organismul pentru a se dezvolta. Fierul este elementul cheie în formarea hemoglobinei, substanţă ce intră în alcătuirea celulelor roşii şi care transportă oxigenul şi dioxidul de carbon.
Carenţa de fier face ca diferite organe şi muşchi, nefiind oxigenate, să nu funcţioneze normal. Chiar şi creierul, care este într-o continuă dezvoltare, va avea de suferit din cauza lipsei de fier. Un studiu relativ recent al Institutului de Ocrotire a Mamei şi Copilului din Bucureşti a arătat că aproximativ jumătate dintre copii sunt anemici.
În mod normal, doza zilnică recomandată este de 18 mg, însă în cazul bebeluşilor, nivelul corespunzător de fier este de 7 mg pe zi (recomandarea Societăţii Române de Pediatrie), iar al copiilor de 10 mg. Femeile însărcinate trebuie să crească doza zilnică de fier până la 27 mg pentru a-şi menţine un nivel normal al hemoglobinei.
La sugari, cea mai frecventă formă de anemie este cea feriptivă, care apare atunci când corpul nu deţine destul fier. Fără destul fier, corpul produce eritrocite mai mici şi mai puţine, iar rezultatul constă în cantitatea de hemoglobină disponibilă mai mică, iar celulele corpului nu vor fi alimentate cu o cantitate suficientă de oxigen.
Deficienţele de fier sunt descoperite cel mai des la copii mai mici de 2 ani şi pot cauza probleme destul de serioase. Prin urmare, nu ezita să consulţi medicul pentru a te asigura ca micuţul tăi e bine şi dacă nu, pentru a-i suplini această carenţă.
Cauzele anemiei la copil sunt nenumărate, cele mai comune în inventarul medical sunt: insuficienţa absorbţiei fierului din alimente; lipsa fierului în sânge; infecţiile repetate; creştere rapidă; pierderi de sânge; lipsa vitaminei B12; cauza principală care duce la anemie este insuficienţa fierului în alimentaţia copilului.
Alte cauze: hrănirea cu lapte praf nefortifiat cu fier; restricţiile dietetice; lipsa cărnii din alimentaţie; administrarea laptelui de vacă ca principală sursă de lapte înainte de 12 luni; bolile gastrointestinale; intoxicaţia cu plumb; dieta necorespunzătoare.
Atunci când fierul nu se află în cantitate suficientă în organism, apar anumite simptome care îţi vor indica acest lucru. În majoritatea cazurilor, apare o receptivitate crescută la infecţii, scădere în greutate; copilul este apatic, are părul uscat, unghiile plate, limba lucioasă şi bătăi puternice ale inimii.
Aceeaşi cauză ar putea-o avea şi plânsul şi iritabilitatea fără motiv a micuţului, lipsa de energie şi chiar oboseala şi problemele de concentrare.
Citeşte continuarea articolului pe totuldespremame.ro