De ce trebuie sa vorbesti cu copilul despre alcool, tutun si droguri
Cand ii vorbesti copilului tau despre pericolul viciilor, e indicat ca, inca inainte de a ajunge la varsta scolii, sa ii explici clar ce inseamna ele si care sunt regulile pe care trebuie sa le aplice cand vine vorba de ele pentru a nu-si pune in pericol sanatatea si chiar viata. Daca ai impresia ca subiectul nu trebuie abordat atat de devreme, e bine sa stii ca 9 din 10 fumatori incep sa fumeze in copilarie si adolescenta, iar majoritatea copiilor de clasa a opta cred ca nu e nimic in neregula cu a consuma alcool si cu a experimenta uneori cu droguri recreationale.
Un copil care bea alcool sau ia droguri poate avea probleme la scoala, poate fi victima unor accidente sau, pe termen lung, poate deveni un adult cu dependente. Asa ca e bine sa fii informat tu insuti despre efectele nocive ale acestor substante si sa te folosesti de orice ocazie pentru a i le explica pe intelesul lui. Daca treceti pe langa un grup de tineri fumand, explica-i calm care sunt efectele tigarilor asupra plamanilor, gatului si a starii generale de sanatate. Daca micutul tau adora sa faca sport, de exemplu, spune-i ca fumatul ii afecteaza rezultatele sportive.
Nu il ameninta, nu ridica tonul si nu te enerva daca te contrazice, ci demonteaza-i argumentele cu fapte concrete. Spune-i ca alcoolul poate conduce la violenta si la accidente si ca organismul lui, care e in dezvoltare, va avea de suferit. Spune-i ca drogurile il pot face sa isi piarda ratiunea, judecata si chiar viata. Arata-i, atat cat consideri e necesar, imagini cu persoane afectate de alcool, tutun si droguri. Si, nu mai putin important, fii un exemplu pentru copilul tau, care, cel putin cat e mic, se va stradui sa te imite: nu fuma sau cel putin redu numarul de tigarete si nu le aprinde de fata cu el, nu consuma alcool in cantitati exagerate si nu utiliza droguri.