Vizitele medicale ale bebeluşului

7 aprilie 2015   Bebe

Toti bebeluşii trec prin aşa ceva, însă periodic veţi merge la medic pentru controalele de rutină. La vârsta de două luni, este unul dintre ele. Tot acum, cel mic va fi vaccinat pentru a fi imunizat, va fi cântărit, măsurat, iar progresele vor fi trecute în carnetul său de sănătate pe care l-ai primit în spital, odată cu naşterea lui.

De asemenea, va fi examinat din vârful degetelor de la picioare şi până în creştetul capului. Medicul va dori să ştie cum i se închide fontanela, va examina pasajele nazale pentru depistarea unor eventuale probleme respiratorii. Micuţul pacient va fi examinat corporal.

Mai multe detalii pe universulparintilor.ro

Mai multe