Problemele dentare, frecvente la adolescenţi

5 august 2010   Adolescenți

Pe aceeaşi temă:

Vrea o bijuterie dentară? Explică-i ce presupune acest lucru!

Tineri fumători, viitori diabetici

Cariile şi afecţiunile parodontale pot reprezenta o ameninţare la fel de mare pentru adolescenţi ca şi pentru adulţi. Cauza cea mai frecventă a acestor afecţiuni este fumatul, alimentaţia de tip fast-food, consumarea de sucuri acidulate şi igiena orală necorespunzătoare.

Perierea zilnică a dinţilor este obligatorie

Dacă îi repeţi tânărului „regulile de aur” de sănătate a danturii din copilărie şi-l convingi să le pună în practică, îl pui la adăpost de complicaţiile neplăcute ale afecţiunilor dinţilor. Începe prin a-i spune adolescentului tău care sunt motivele pentru care dieta corectă şi igiena orală frecventă îl ajută să aibă un zâmbet sănătos şi încurajează-l să-şi perieze dinţii corect de cel puţin două ori pe zi. Atunci când simte durere la nivelul dinţilor sau al gingiei, este cazul să meargă la stomatolog.

Încurajează-l să mănânce sănătos

Folosirea aţei dentare şi a apei de gură sunt ale modalităţi prin care copilul se poate ţine departe de afecţiunile orale. Însă acestea nu sunt de ajuns în condiţiile în care alimentaţia adolescentului conţine alimente nesănătoase, cum ar fi mâncarea de tip fast-food şi prăjelile nocive. Fumatul este un alt pericol pentru sănătatea orală a tânărului. Pentru a avea o dantură de invidiat, încurajează-l să mănânce multe lactate, care îi conferă necesarul de calciu necesar organismului şi să bea sucuri naturale şi ceaiuri din plante.

Alternative pentru igiena dentară

Adolescenţii care încă mai poartă aparate dentare trebuie să acorde o atenţie sporită igienei spaţiilor dintre dinţi. Dacă şi copilul tău este în această situaţie, este bine să ştii că aţa dentară, periuţele concepute special pentru curăţarea eficientă a spaţiilor şi a aparatelor fixate pe dinţi, precum şi duşul bucal sunt necesare pentru igiena dentară. Chiar şi atunci când copilul nu semnalează dureri de dinţi sau de gingie, este recomandat să-l duci cel puţin o dată la jumătate de an la dentist. Aşa elimini posibilitatea ca adolescentul să aibă probleme cu dantura pe viitor.

Mai multe