Cum îţi pregăteştii fiica pentru primul examen la ginecolog
Pentru o femeie matură, un control ginecologic este un examen de rutină. Pentru o tânără este un moment stânjenitor, care-i lezează pudoarea. În aceste momente are nevoie ca mama să-i fie alături şi s-o încurajeze.
Când trebuie să meargă la doctor
Părerile medicilor sunt împărţite în privinţa vârstei: unii recomandă primul examen ginecologic la 18 ani, alţii la 16, pentru că a scăzut vârsta la care apare prima menstruaţie. Sunt însă de acord în unanimitate că după începerea vieţii sexuale trebuie să faci periodic vizite la ginecolog.
Problemele medicale
Evident, dacă apar anumite simptome, adolescenta trebuie să meargă la doctor, chiar dacă nu are 16 ani şi nu şi-a început viaţa sexuală. Dacă apar iritaţii, secreţii vaginale neplăcute, mâncărimi sau sângerări anormale sau dacă nu se instalează ciclul menstrual.
Susţinerea morală
Este important să fii alături de ea în aceste momente sau, dacă se simte stânjenită şi de prezenta ta, de o prietenă. Propune-i să meargă la medicul tău dar, dacă nu este de acord, nu-i impune.
Cum se pregăteşte
Programează vizita după terminarea ciclului menstrual. Cu o zi înainte nu se fac spălături vaginale, nu se introduc ovule, tampoane, creme şi nu se întreţin relaţii sexuale. Spune-i fiicei tale să răspundă sincer la întrebările medicului, pentru că pe baza răspunsurilor el va pune diagnosticul. Asigur-o că discuţia dintre medic şi pacient este confidenţială şi că tu nu vei afla ce au discutat.