Cum îl pregătim pentru viaţa independentă

În şcoala primară, pentru majoritatea părinţilor este de la sine înţeles să îşi ajute copilul când îşi face ghiozdanul sau se pregăteşte pentru un extemporal. Şi tranziţia la viaţa de licean se petrece, de obicei, sub atenta supraveghere a adulţilor. Apoi vine însă momentul când părinţii încep să se întrebe dacă nu ar fi cazul ca fiica sau fiul puber să îşi asume singur responsabilitatea sarcinilor legate de şcoală.

Specialiştii sunt de părere că, în jurul vârstei de 16 ani, părinţii ar trebui să înceapă să îl pregătească pe adolescent pentru ziua când va fi nevoit să stea pe propriile picioare. Şi să înţeleagă că aceasta este o etapă firească, necesară, la fel ca cea în care copilul a învăţat să mănânce singur sau să nu mai aibă nevoie de scutece.

Perioada modelării identităţii

Odată cu începutul pubertăţii, copilul intră în etapa pregătirii pentru viaţa independentă şi autonomă. Primul pas îl reprezintă încercarea de a-şi găsi propria identitate. Pentru a reuşi, el începe să îşi testeze personalitatea şi forţa în relaţia cu cei care îi sunt cei mai apropiaţi – părinţii.

Unii tineri au nevoie de conflicte şi de dezamăgiri pentru a fi capabili să construiască distanţa necesară faţă de mamă sau de tată. În această perioadă, adolescentul vrea să îţi demonstreze că nu mai depinde de tine, că se poate descurca singur. Iar dacă vrea să îşi rezolve singur problemele şi observă că nu poate (încă), ultimul lucru pe care şi-l doreşte este să fie ajutat sau - şi mai grav – controlat de părinţi.

Citeşte şi: 5 mituri despre adolescenţă pe care e bine să le ştii

Ce să faci şi ce să nu faci

Rolul tău în această situaţie este să manifeşti interes faţă de efortul şi de experienţele lui de la şcoală, să îl asiguri că afecţiunea ta va rămâne aceeaşi, indiferent de rezultatele lui şi să îl încurajezi să reuşească cu propriile puteri. Este o atitudine pe care nu orice părinte reuşeşte să o aibă fără un efort însemnat.

Cel mai dificil va fi pentru mamele a căror existenţă gravitează în jurul copilului, care şi-au neglijat de-a lungul vremii relaţia de cuplu şi propriile interese în favoarea celui mic. Deseori, ele se tem, inconştient, de momentul când fiica sau fiul va pleca de acasă şi de faptul că nu va mai avea nevoie de ele. În consecinţă, se plâng că sunt nevoite să strângă în continuare după adolescent, chiar şi la vârsta asta – dar continuă să o facă. Astfel, îi îngreunează copilului lor procesul necesar şi firesc de dezvoltare.

Te-ar mai putea interesa: Aşa îi vorbeşti adolescentului despre contracepţie!

Adevărul este că, la 16 ani, orice adolescent este capabil să se ocupe singur de hainele lui. Ce îi trebuie la vârsta aceasta, pentru a parcurge cât mai lin calea spre maturitate, sunt autonomia (capacitatea de a acţiona independent şi consolidarea conştiinţei de sine), competenţe (capacitatea de a învăţa şi dobândirea de cunoştinţe noi) şi o relaţie strânsă cu părinţii (bazată pe interes faţă de preocupările lui şi afecţiune necondiţionată).

Sfatul specialistului

Anca-Elena Vinţeanu, psiholog psihoterapeut

Lărgirea conştiinţei de sine şi căutarea independenţei sunt două aspecte importante, alături de alte schimbări prin care trece, care de cele mai multe ori devin cauzele dificultăţilor sau conflictelor întâmpinate de atât de adolescent, cât şi de părinţii acestuia. Atitudinea şi comportamentul părinţilor sunt importante în călăuzirea adolescentului către o viaţă asumată şi independentă, caracteristică adultului.

Ca să dobândească aceste elemente esenţiale ale vieţii adulte, părintele poate fi atent la următoarele aspecte, care uneori pot fi scăpate uşor din vedere: - nu face alegeri în locul lui, susţine-l şi dă-i posibilitatea de a avea propriile alegeri; - căutaţi împreună câteva activităţi pe care le poate face singur, fără sprijinul sau implicarea ta directă; astfel poţi să îl responsabilizezi şi să îi creşti stima de sine; - acceptă-l aşa cum este, spune-i cât mai des că îl iubeşti şi că eşti mândru de el; - respectă-i şi ascultă-i modul în care el vede lucrurile, chiar dacă uneori nu eşti de acord cu ceea ce simte sau gândeşte; - nu îi da sfaturi, ajutor şi nu îi ţine teorii despre viaţă dacă nu ţi le cere; fă-o numai atunci când consideră că are nevoie; - nu pune presiune pe el cu responsabilităţile sale, lăsându-i posibilitatea de a avea propria funcţionalitate; - acordă-i încredere şi susţinere atunci când îţi cere acest lucru.