Ce spune specialistul: «Adolescentul meu suferă din dragoste»

Chiar şi un adult simte din plin o decepţie în dragoste. Însă un adolescent fără maturitate emoţională şi intelectuală, asociată cu un nivel homonal ridicat, percepe durerea mult mai profund. O astfel de experienţă este însă necesară pentru că face parte din procesul de maturizare şi îl pregăteşte pentru eventuale decepţii viitoare.

Nu subestima ceea ce simte

Unii părinţi fac greşeala de a avea o atitudine indiferentă faţă de suferinţa pe care adolescentul o resimte atunci când a pierdut prima iubire. Replici de genul „Îţi va fi mai uşor în timp” îl pot răni şi mai tare. Ca părinte ştii că aşa este, că în timp intervine uitarea, iar suferinţa păleşte, însă tu ai avut mai mulţi ani la dispoziţie decât el pentru a-ţi forma rezistenţa.

Distrage-i atenţia!

Dacă îi tot repeţi că nu are de ce să sufere nu rezolvi nimic şi se va simţi neînţeles. Lasă suferinţa să-şi urmeze cursul. Apoi încearcă să-i redirecţionezi atenţia şi emoţiile către altceva. Găseşte activităţi distractive pe care să le faceţi împreună. Fă-l să râdă dacă poţi sau măcar aminteşte-i de ceva ce îl face să zâmbească.

Mai poţi citi pe aceeaşi temă:

• Aşa te descurci cu un adolescent teribilist
• Cum ajuţi un adolescent cu depresie
• Sfaturi pentru părinţii de adolescenţi

Povesteşte-i din experienţa ta

Abia după ce suferinţa a mai început să scadă în intensitate, poţi începe să-i oferi câteva sfaturi. Focalizează-i atenţia către soluţii logice pentru ceea ce lui i se pare a fi un capăt de lume.

Nu-i spune ce să facă, pur şi simplu foloseşte-te de exemple şi de întrebări îndrumătoare care îl vor ajuta să tragă propriile concluzii. Explică-i că şi tu ai avut astfel de experienţe şi povesteşte-i cum ai reuşit să le depăşeşti. Acest lucru îi pune mintea la contribuţie şi chiar actul în sine de a căuta soluţii logice pentru o problemă emoţională îl va ajuta să-şi abată atenţia de la suferinţa lui.

Nu-i pune interdicţii

Este normal să te îngrijorezi că ar putea să înceapă să fumeze sau să consume alcool pentru a uita de suferinţă. Aminteşte-ţi că cea mai bună metodă de a-l face pe adolescent să facă ceva este tocmai să-i interzici acel lucru. Deci, dacă el nu aduce astfel de vicii sau de probleme în discuţie, nici nu te gândi să le menţionezi chiar tu în ideea de a-l avertiza.

Dacă însă el aduce vorba, abordează problema cât mai diplomatic posibil, fără să pară a fi ceva interzis. O bună cale este să-i spui pur şi simplu că este suficient de matur pentru a lua propriile decizii şi că ai încredere în capacitatea lui de a gândi şi de a deosebi binele de rău.

Cicăleala nu funcţionează

Dacă ai tendinţa să-i dai replici de genul „Te-am avertizat şi nu m-ai ascultat” sau „Eu ştiu mai bine pentru că sunt părintele tău”, ar fi bine să te abţii. Cicăleala şi reproşurile în astfel de momente nu-l fac decât să se întoarcă pe călcâie şi să se revolte împotriva ta, spun specialiştii.

Evită să-i spui ceva ce poate suna a lecţie sau a discurs autoritar, pentru că în acest fel el poate fi şi mai convins de corectitudinea deciziilor lui, în ciuda tuturor dovezilor care contrazic asta. Şi, desigur, din moment ce se va gândi că el are dreptate, va face ca despărţirea de persoana iubită să pară şi mai nedreaptă, ceea ce îi amplifică durerea şi starea de confuzie.

Doctor Click! vă sfătuieşte

Anca-Elena Vinţeanu psiholog

Modul în care este trăită prima dragoste influenţează viitoarele relaţii şi chiar aspectele care ţin de imaginea de sine. O experienţă traumatizantă poate modifica traiectoria evoluţiei persoanei. Iar pentru a evita o astfel de experienţă părintele trebuie să ofere înţelegere şi susţinere copilului.

El trebuie să înveţe cum să asculte ceea ce adolescentul îi spune că trăieşte, să nu judece, să nu ironizeze şi să nu „îl sufoce“ cu întrebări insistente şi nepotrivite când i se dezvăluie.

El trebuie să se arate emoţionat şi mişcat de ceea ce simte adolescentul, dar să se şi comporte ca un adult care îşi protejează copilul de eventualele experienţe traumatizante. Cu abilitate, părintele îi poate impune anumite limite şi, totodată, îi poate permite să trăiască propriile experienţe de viaţă.