Antidepresivele, ineficiente în cazul adolescenţilor

9 iunie 2016   Adolescenți

Realizat de un grup internaţional de cercetători, studiul citat de Agerpres, se bazează pe analizarea altor 34 de studii realizate pe mai mult de 5.000 de copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 9 şi 18 ani şi respectiv pe 14 medicamente antidepresive.

Un singur astfel de medicament s-a dovedit mai eficient, decât un simplu placebo, pentru a trata simptomele depresiei la copii şi adolescenţi, şi anume fluoxetina, comercializat sub numele Prozac, conform rezultatelor studiului. Fluoxetina este şi mai bine tolerată de organism decât alte medicamente din categoria sa. De cealaltă parte, nortriptilina a fost identificată ca cea mai puţin eficientă dintre cele 14 medicamente analizate, iar imipramina ca cea mai bine tolerată de organism. Conform studiului, venlafaxina are cele mai grave efecte secundare, fiind asociată unui risc crescut de apariţie a gândurilor care împing spre suicid. Cercetătorii recunosc că eficienţa şi riscurile privind efectele secundare grave ale acestei categorii de medicamente sunt mai puţin cunoscute din cauza insuficienţei studiilor clinice.

De o gravitate specială sunt gândurile sau comportamentele suicidare legate de consumul de antidepresive. Într-un comentariu care însoţeşte acest studiu, Dr. Jon Jureidini, un om de ştiinţă australian, susţine că, în ceea ce priveşte paroxetina, comportamentele suicidare se pot manifesta la 10% din pacienţii trataţi, conform noilor studii, faţă de 3% cum se menţiona în cele anterioare.

În ceea ce priveşte medicamentele antidepresive, pe lângă comportamentul suicidar, efectele negative pot include dureri de cap, stări de greaţă şi insomnii şi cu toate acestea au continuat să fie prescrise în număr din ce în ce mai mare, chiar dacă în majoritatea ţărilor occidentale se recomandă prescrierea lor doar în cazurile depresiilor grave, după eventualul eşec al psihoterapiei.

După estimările citate în cadrul studiului, 2,8% dintre copiii cu vârsta între 6 şi 12 ani şi respectiv 5,6% dintre adolescenţii din ţările dezvoltate suferă de tulburări depresive majore, procente care, în realitate ar putea fi mai mari dacă ţinem cont de dificultatea de a diagnostica patologia depresivă, mai ales în cazul acestor categorii de vârstă.

Simptomele depresiei la adolescenţi

La copii şi adolescenţi simptomele depresiei sunt diferite de cele manifestate de adulţi: ele includ în special stări de iritabilitate, refuz şcolar şi un comportament agresiv. Adolescentul se poate confrunta cu lipsa poftei de mâncare sau, dimpotrivă, cu un apetit crescut.

Cum poţi ajuta adolescentul deprimat

Pentru că adolescentul poate trece foarte uşor de la exuberanţă la tristeţe, trebuie să ai răbdare şi să îl asiguri că va gpsi tot suportul de care are nevoie. Fii un bun confident pentru el.

Profită de experienţa ta de viaţă, de perioada când şi tu ai trecut prin unele stări asemănătoare. Împărtăşeşte-i din întâmplările tale pentru că îl vor ajuta. În cazul în care problema nu se rezolvă, cere ajutorul unui psiholog sau psihoterapeut.

Mai multe